Potrivit unui comunicat al CFR Călători, în perioada de sfârşit de săptămână 20 – 22 iulie, peste 23.600 de pasageri au ales călătoria cu trenul spre şi dinspre litoral şi peste 27.900 de pasageri spre şi dinspre zonele montane.

Traficul de călători spre şi dinspre litoral a crescut cu 12% faţă de sfârşitul săptămânii precedente, 31 din trenuri având gradele de ocupare de peste 100%.

Şi spre şi dinspre munte, 21 din trenurile din graficul de circulaţie au avut gradele de ocupare de peste 100%, traficul crescând cu 12% în acest sfârşit de săptămână, faţă de cel anterior.

Reduceri pentru achiziţia din timp a biletelor de tren

Având în vedere faptul că în zilele de sfârşit de săptămână traficul feroviar de pasageri spre zonele de interes turistic înregistrează creşteri importante, CFR Călători recomandă achiziţionarea din timp a biletelor de tren.

În plus, pentru cumpărarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie se acordă reduceri cuprinse între 5 şi 13%.

De asemenea, se pot alege şi alte variante sau oferte comerciale, care acordă reduceri la transport, precizează CFR Călători.