Evenimentul Zilei > Actualitate > Trei zile de proteste la Roşia Montană împotriva Fân Fest
Trei zile de proteste la Roşia Montană împotriva Fân Fest

Trei zile de proteste la Roşia Montană împotriva Fân Fest

Sindicaliştii şi localnicii din Roșia Montană au ieşit ieri în stradă în prima zi a festivalului Fân Fest pentru a arăta că nu mai doresc organizarea acestui eveniment pe motiv că nu are nici o legătură cu obiceiurile zonei.

Aproximativ  500 de membri ai Sindicatului „Viitorul Mineritului” din Roşia Montană , cărora li s-au alăturat localnici împreună cu familiile au protestat pe motiv că festivalul Fân Fest nu reprezintă obiceiurile din zonă și susține interzicerea mineritului.
Protestanții spun că vor ieși în stradă pe toată durata festivalului, adică astăzi și mâine. Cei care au participat la miting au purtat tricouri albe, pe care au scris „Vrem minerit!”. Aceştia au cântat Imnul Minerilor şi Marşul lui Iancu în drumul lor de la Primărie spre Piaţa Roşiei Montane şi le-au transmis tuturor celor pe care i-au întâlnit în cale că vor minerit. Protestul va avea loc pe toată durata festivalului, a cărui ediţie, a şasea, a început astăzi.
”Fân Fest este îndreptat împotriva mineritului, a locuitorilor Roşiei”
Prin acţiunea lor, oamenii  spun că vor să-și arate  dezacordul faţă de această  manifestare care nu reprezintă comunitatea  din localitatea minieră din Munţii Apuseni şi care are drept  scop  interzicerea mineritului în zonă şi implicit  pierderea locurilor de muncă.
“Am ieşit în stradă pentru a ne apăra locurile de muncă. Nu avem nimic cu cei care vin aici să se distreze şi să ne cunoască cultura şi tradiţiile. Însă, Fân Fest este îndreptat împotriva mineritului şi a celor din Roşia Montană, împotriva dreptului comunităţii de aici la un trai mai bun alături de  familie.Nu vrem Fân Fest, vrem Ziua Minerului, o sărbătoare a tuturor roşienilor, unde îi invităm şi pe ei să vadă cum ştiu să petreacă minerii, o tradiţie care vrem să dăinuie peste ani. Ne-am săturat ca alţii să vină la noi  să ne spună ce să facem. Vrem să ne hotărâm singuri viitorul, iar majoritatea ne dorim  minerit”, a explicat Cristian Albu, preşedintele Sindicatului Viitorul Mineritului  Roşia Montană.
Sindicalișii au mai explicat că roşienii sunt oameni deschişi şi primitori care se  bucură de oaspeţi.
”Îi rugăm însă pe toţi cei care vin la Fân Fest să se limiteze la distracţie, să viziteze obiectivele turistice, să  ne cunoască mai bine, dar să se abţină de la comentarii împotriva proiectului minier şi să ne respecte decizia  de a munci şi a ne câştiga cinstit pâinea, la noi acasă”, au replicat sindicaliștii, dar și mulți locuitorii din zona mineră. 
 
Nu vrem ca Roşia Montană să fie o altă Vama Veche
Și tinerii din localitate nu mai vor festivalul Fân Fest, pe motiv că cei care vin să se distreze aici nu înţeleag prea bine ce e cu Roşia Montană şi pe cine sau ce vor să “salveze” o dată pe an.
 
”Noi suntem tinerii din Roşia Montană, copii de mineri. După ce studiem în diferite  oraşe ale ţării, cu mari eforturi, vrem să avem la ce să ne întoarcem acasă, vrem să trăim şi să muncim cinstit în locurile în care ne-am născut. De câţiva ani, la Roşia Montană se organizează un aşa zis festival pentru salvarea localităţii. Cum şi de ce vor să ne salveze unii,  nu am înţeles până acum. Şi noi suntem tineri, dar cuvântul distracţie are o altă semnificaţie pentru noi”, a explicat președinta Asociaţiei Studenţilor din Roşia Montană, Andra Almăşan
Studenții au explicat că nu pot accepta vulgaritatea şi superficialitatea la noi acasă sub falsul pretext că această pseudo-manifestare promovează cultura şi tradiţiile zonei noastre.
“Sunt conştientă că dacă nu se investeşte la Roşia Montană, noi, studenţii de astăzi şi specialiştii de mâine, nu mai avem unde să ne întoarcem. Iar noi asta ne dorim din tot sufletul: să revenim acasă! Proiectul propus aici înseamnă minerit, şi această industrie va atrage după sine şi alte investiţii, vor fi locuri de muncă pentru toată lumea: şi pentru absolvenţii de Politehnică, şi pentru cei de la Turism, Arheologie sau Economie. “Salvatorilor” care vin la Fân Fest le transmitem că  Roşia Montană nu este un loc de distracţie şi îi sfătuim să stea la ei acasă, deoarece nu ne reprezintă pe noi, iar noi suntem singurii care ne putem decide viitorul. Roşia nu este o nouă Vama Veche”, a conchis  Andra.
Organizatorii: Nu au fost incidente

Vicepreşedintele ONG-ului Alburnus Maior, Calin Coproş, unul dintre organizatorii festivalului, au explicat că nu ştie de existenţa unor evenimente neplăcute din timpul ediţiilor festivalului. "Fiecare are dreptul să protesteze. Numai că, au făcut-o chiar în ziua organizării evenimentelor şi chiat în locul unde se desfăşurau, în piaţa veche", a explicat vicepreşedintele.