Editura Evenimentul si Capital

TRANSNISTRIA, pregătită să respingă orice AGRESIUNE militară

13-10/tiraspol-06-465x390
Autor: | | 1 Comentarii | 579 Vizualizari

Transnistria este pregătită să respingă orice agresiune militară, a declarat, ieri seara, aşa-numitul preşedinte transnistrean Evgheni Şevciuk, după o reuniune a Consiliului Securităţii de la Tiraspol, relatează agenţia de presă ITAR-TASS.

„Forţele de securitate din Transnistria sunt gata să respingă orice agresiune militară”, a reiterat Şevciuk, atrăgând atenţia asupra „intensificării presiunii informaţionale asupra republicii”, ceea ce, în opinia sa, creşte tensiunea în rândul populaţiei.

Liderul de la Tiraspol a mai spus că toate serviciile publice funcţionează în prezent în mod normal, precizând că republica nerecunoscută „nu se pregăteşte să atace vreun vecin”, scrie Agerpres.

Oficiali de la Kiev au acuzat anterior Transnistria de pregătirea unor grupuri subversive şi pentru culegerea de date informative pe teritoriul Ucrainei.

La sfârşitul lunii iulie, conducerea Serviciului pentru Frontiera de Stat a Ucrainei a început săpăturile la un şanţ antitanc pe segmentul transnistrean al graniţei moldo-ucrainene, cu o lungime de 450 de kilometri.

Potrivit Kievului, şanţul antitanc, botezat tranşee de unele media, cu o adâncime de 3,5 metri, este destinat să împiedice o eventuală intervenţie militară dinspre Transnistria şi să combată contrabanda cu arme şi mărfuri.

În acest context tensionat, serviciile speciale transnistrene au avertizat că dispun de informaţii operative cu privire la pregătirea unor provocări armate de partea ucraineană a graniţei comune.

Săptămâna trecută, forţele aşa-numitului Minister de Interne din regiunea Transnistria au fost plasate în stare de alertă maximă, pe fondul unor informaţii cu privire la posibilitatea izbucnirii unor ostilităţi la 26 august. Nu se ştie de ce este avansată tocmai această dată.

Conform unor media ucrainene, Rusia ar putea pregăti un atac asupra Ucrainei, prin utilizarea trupelor de menţinere a păcii din stânga Nistrului.

Chişinăul a exclus orice intervenţie militară în regiunea transnistreană, sugerând că, de fapt, Tiraspolul este cel care ar putea destabiliza situaţia în zonă, aşa cum a relatat postul Radio Chişinău

Victor Ponta arunca BOMBA! Dezvaluirea NEASTEPTATA despre Radu Mazare! Emotii pentru Liviu Dragnea

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI