Pentru finalul campaniei sale electorale Traian Băsescu a ales emisiunea "La taifas cu Ion Cristoiu".
"Considerând că zarurile, în ceea ce priveşte convingerea electoratului, au fost deja aruncate, nu cred că acest interviu, ultimul dat de Traian Băsescu înaintea referendumului, ca înscriindu-se în categoria demersurilor electorale. Indiferent de rezultatul referendumului, a spus Ion Cristoiu, dialogul va fi un bilanţ al celor opt ani de preşedinţie ai lui Traian Basescu şi a celor peste 20 de ani de destin politic. Traian Basescu a avut un taifas televizat cu mine în 2004, înaintea turului doi. La fel, şi în 2009, tot înaintea celui de-al doilea tur de scrutin. Acum, înaintea celui mai dificil examen din cariera sa politică, are, iată, un interviu cu subsemnatul. Mă voi strădui, mai spune Ion Cristoiu, să aflu, în sfârşit, ce consemn precis dă Traian Basescu susţinatorilor săi duminică, 29 iulie, dacă să meargă sau nu la vot".
Emisiunea "La taifas cu Ion Cristoiu" se difuzează în această seară, în direct, între orele 20.00 şi 21.30

Te-ar putea interesa și: