Traian Băsescu s-a trezit dezamăgit din visul cu PSD

Traian Băsescu s-a trezit dezamăgit din visul cu PSD

Dacă, în decembrie, coaliţia PSD-PDL era „un vis văzut cu ochii”, acum preşedintele spune că soluţia politică pe care a ales-o l-a dezamăgit şi pe el.

Şase luni i-au trebuit preşedintelui Traian Băsescu până să se dezică de aducerea PSD la guvernare alături de PDL. Tot atât cât i-a luat şi în 2005 să regrete numirea lui Călin Popescu-Tăriceanu ca prim-ministru.

Dacă, în decembrie, noul guvern era “un vis văzut cu ochii”, luni, la ambasada din Paris, şeful statului s-a declarat “dezamăgit” de propria decizie de a aduce PSD lângă PDL. „Cred că, prin soluţia politică pe care am găsit-o în luna decembrie, pe mulţi v-am dezamăgit. Vreau să ştiţi că m-am dezamăgit şi pe mine însumi”, şi-a început el seria mărturisirilor, fără a aştepta vreo întrebare. Audienţa, aproape 500 de români din Paris, susţinători de notorietate ai dreptei. PNL şi UDMR, ţinute aproape

Diaspora a primit şi explicaţia: criza, noul adversar declarat al lui Băsescu pentru prezidenţiale. “Am preferat să sacrific crezurile mele, decât să sacrific România, împingând-o în instabilitate politică”, a încercat preşedintele să recâştige nemulţumiţii pe care i-a chemat la vot pe 7 iunie, la europarlamentare, chiar dacă nu au o opţiune clară.

Electoratul de dreapta a fost însă îmbiat cu garantarea deschiderii şi faţă de PNL şi de UDMR. “Dacă puteam, băgam şi PNL şi UDMR (la guvernare - n.r.). Am vrut să-i aduc pe toţi, dar n-am putut. (…) Doamnă, să vedem… Dar să scăpăm de criza asta”, a lăsat el toate variantele deschise. Geoană nu se crede ameninţat

Teoria lui Băsescu a fost întărită, ceva mai ponderat, şi de premierul Emil Boc. “Nu a fost o bucurie nici pentru PDL, nici pentru PSD - mă refer la o bucurie din punct de vedere politic. Dar orice partener, şi aici mă refer la PSD, dacă va rămâne în cadrul lucrurilor angajate, eu voi fi cel mai bun partener şi în continuare”, a scăldat-o premierul.

Mircea Geoană, pe de altă parte, nu s-a simţit deloc ameninţat cu scoaterea PSD de la guvernare, dar a profitat cât să-i reproşeze lui Băsescu crearea „unei senzaţii de instabilitate politică”.

Formula de coaliţie nu este singura “dezamăgire” invocată în ultimii ani de Băsescu. După încăpăţânarea lui Tăriceanu din 2005 de a nu demisiona sau “dezamăgirea” alierii PDL cu PRM pentru a-i salva scaunul lui Vadim Tudor în 2008, preşedintele s-a declarat dezamăgit în discuţiile cu oficialii francezi şi de Comisia Europeană, “pentru modul cum a acţionat în cazul evenimentelor din Republica Moldova”.

Ne puteți urmări și pe Google News