Şeful statului a avertizat, astăzi, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii băncilor, că statul ar putea acţiona pentru ca cei care în mod deliberat nu îşi rambursează creditele, să fie stimulaţi să o facă, pentru a proteja sistemul bancar din România. Traian Băsescu a declarat că se pare că foarte mulţi cred că dacă este criză şi că îşi pot permite să nu ramburseze creditele. "Apelul extrem de serios este ca cei care nu au probleme de rambursare să o facă (să-şi ramburseze creditele la timp – n.r.) şi să o facă în timp util, pentru că, exact pentru a proteja sistemul bancar, vom analiza posibilitatea acţiunii statului pentru ca cei deliberat nu îşi rambursează creditele să fie stimulaţi să o facă (să ramburseze creditele – n.r.)", a spus Băsescu.
Sistemul bancar românesc este solid
Preşedintele a mai menţionat că rămâne la concluzia pe care a enunţat-o şi în trecut, potrivit căreia sistemul bancar românesc este solid, capabil să finanţeze în continuare economia românească. El a precizat însă că problema sistemului bancar este reţinerea la credite a companiilor şi persoanelor fizice.
Băsescu a spus că , dincolo de prudenţa justificată generată de mediatizarea crizei, el ar încuraja populaţia să apeleze la sistemul bancar pentru credite, menţionând că probabil, pe fondul unei creşteri a acestor cereri se va face o ajustare a dobânzilor.
Salvarea băncilor vine de la BNR
Pe de altă parte, preşedintele susţine că rezervele băncilor comerciale la BNR le permit să funcţioneze chiar dacă există persoane care nu îşi achită ratele.
Contrar părerilor economiştilor, preşedintele s-a arătat optimist şi în ceea ce priveşte creşterea economică pe care o va înregistra ţara noastră în acest an. Băsescu estimează o creştere economică de 2% pentru 2009
Băncile româneşti au capacitatea de a finanţa economia. Aceasta este o altă concluzia la care a ajuns preşedintele Traian Băsescu, în urma întâlnirii de azi, cu reprezentanţii a 12 instituţii bancare.
"Prognozez o creştere economică de 1,5-2% pentru 2009 ", a afirmat Băsescu.
Totodată, şeful statului a mai spus că în ultimele 10 zile consumul energetic a crescut foarte mult, ceea ce demonstreză că industria a început din nou să producă.
Întâlnirea vine în contextul în care duminică, după ce a participat la reuniunea informală a şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, consacrată crizei financiare şi economice, şi-a exprimat dorinţa de a avea o discuţie cu reprezentanţii băncilor din România pe tema menţinerii liniilor de creditare.
Susţinere pentru subsidiare Punctul de vedere comun al participanţilor la reuniunea de la Bruxelles de duminică a fost că trebuie susţinute băncile subsidiare care îşi desfăşoară activitatea în ţările nou intrate în UE şi au băncile-mamă în zona euro.
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean Claude Trichet, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, au dat asigurări că la următoarea reuniune a ECOFIN se vor adopta măsuri în această direcţie.
"Este un lucru extrem de important pentru România şi acest lucru ne garantează că nu vor fi întrerupte liniile de finanţare pentru băncile subsidiare", preciza Traian Băsescu, în conferinţa de presă susţinută la Bruxelles.
Preşedintele a menţionat că în urmă cu câteva săptămâni a ridicat public această problemă şi o parte dintre băncile din România i-au garantat prin scrisori că nu vor întrerupe liniile de credit.
Bani destui
Şi guvernatorul BNR se arată optimist. Acesta a afirmat azi că dacă mai spune cineva că este lipsă de lichiditate pe piaţa din România, "chiar să nu credeţi", spunând totodată că excesul de lichiditate s-a diminuat începând cu ultima parte a anului trecut.
"Până în primăvara anului trecut, ne-am confruntat cu un exces masiv de lichiditate, având probleme cu sterilizarea", a spus Isărescu.
Pe de altă parte, Isărescu spune că rezervele României nu sunt suficiente, pentru că nu se mai raportează la importuri, ci la datoria comercială pe termen scurt, creată în mare parte de băncile comerciale, în lupta pentru obţinerea unei cote de piaţă.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 15:46
CITIŢI ŞI: