Tragedie în București! Un bărbat și-a pierdut viața chiar pe șantierul milionarilor
- Emma Cristescu
- 5 noiembrie 2021, 22:31
Un muncitor a decedat pe un șantier din nordul Capitalei după ce a căzut în cap de la trei metri înălțime. Dezvoltatorii complexului sunt milionarii Robertino Georgescu și Dan Drăgulin. Cum s-a întâmplat tragedia?
Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a decedat pe loc după ce a căzut de la trei metri înălțime. Medicii au ajuns de urgență la fața locului, dar nu au mai avut cum să-l salveze. Aceștia au declarat că victima a căzut fix în cap și nu a mai avut nicio șansă.
Autoritățile vor deschide o anchetă pentru a afla vinovatul.
Moarte în complexul milionarilor
Robertino Georgescu și Dan Drăgulin sunt dezvoltatorii Metropolitan Residence. Aceștia sunt cei mai excentrici milionari din lumea afacerilor și se laudă cu mai multe cartiere rezidențiale în zone cu fițe și prețuri colosale.
„Estimăm că am investit aproximativ 250 de milioane de euro în proiecte rezidențiale aflate în multiple zone ale orașului. Mai avem încă cinci-șase terenuri în București, în diferite stadii de dezvoltare”, spunea Robertino Georgescu, în urmă nu cu mult timp.
Care este averea afaceriștilor?
Milionarul a avut parte de un accident în octombrie 2019, când bolidul Lamborghini Urus, în valoare de 350.000 de euro, condus de acesta, s-a bușit cu un BMW. Mașina de lux s-a făcut praf după ce nu s-a asigurat într-o intersecție. Întâmplarea a primit titlul de :” cel mai scump accident.”
Și soția acestuia se laudă cu o mașină impresionantă, conducând un Bentley Mulsanne – Two Tone, a cărui valoare ajunge la peste 300.000 de euro .
Focar COVID pe șantierele luxoase
În urmă cu un an, zeci de muncitori indieni s-au infectat cu noul coronavirus pe șantierul milionarilor. Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 a decis să deschisa un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul șantierului din București, acolo unde cei 34 de muncitori au ieșit pozitivi cu virusul COVID-19. Responsabili au fost chiar patronii, Robertino Georgescu și Daniel Ionel Drăgulin.
Nu este pentru prima dată când Robertino Georgescu are probleme cu legea. În urmă cu 10 ani, a fost implicat într-un scandal imens după ce a construit complexul Metropolitan.Anchetatorii l-au acuzat pe Robertino Georgescu că şi-a pus muncitorii să racordeze ilegal ansamblul pe care l-a construit la canalizarea din Popeşti-Leordeni. În urma incidentului, milionarul a primit doi ani cu suspendare.