Tragedia părinților Luizei Melencu. Începutul anului școlar le sfâșie inima
- Emanoil Ursache
- 9 septembrie 2019, 11:33
Tragedia din Caracal aduce tristețe la începutul noului an școlar.
Mama Luizei Melencu trece prin momente sfâșietoare în prima zi de școală.
Potrivit site-ului Antenei 3, femeia merge la liceul unde fiica sa a învăţat timp de trei ani.
Ea va intra în clasa unde va vedea banca fiicei sale, care acum rămâne goală şi va vorbi cu profesorii şi colegii Luizei.
Dacă nu s-ar fi petrecut tragedia din Carcal, Luiza Melencu ar fi trebuit să înceapă astăzi școala, ca elevă în ultimul an de liceu. Fata era elevă în clasa a XII-a, la un profil tehnic.
Ea stătea la căminul liceului, iar în weekend pleca acasă. La momentul dispariției, prietenii ei, colegii ei de clasă, au făcut tot posibilul să o găsească.
Și-au făcut grupuri, au dat mesaje pe internet, au pus poze cu Luiza, însă, din păcate demersurile lor bine intenționate nu au avut succes.