Trădarea în Istorie. Definiții de dicționar de-a lungul secolelor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Trădarea a fost dintotdeauna o provocare. Trădările au dus la eliminări de regimuri și personalități însă trădătorii nu au fost acceptați. Dar oare cum a fost trădarea percepută în istorie?

Trădarea la români, hiclenia și hăinirea

Trădarea în Evul Mediu a avut un termen distinct. Se numea hiclenie. Evident, provine din viclenie. Asta însemna că trădarea se făcea prin acțiuni subversive, cu orice riscuri asumate în vederea ajungerii la rezultat. Imperiul Otoman a avut mijloacele sale de a preveni hiclenia. Domnii care luau tronul trebuiau să lase ostatici la Poarta Otomană un fiu, de regulă, pe moștenitorul prezumtiv. La români, era un principiu electiv-ereditar al domniei. Domnii erau aleși din „os domnesc”. Erau boieri cu ascendent clar sau inventat din foști domnitori. Uneori, ei se căsătoreau cu fiice de foști domnitori.

Justiție. Sursă foto: Pixabay

Trădarea era evitată pentru că, de regulă, otomanii îi educau pe cei de la Constantinopol în optica otomană asupra politicii. Adică să le facă politica dacă ajungeau la tron. Hiclenia a fost destul de des întâlnită, Vlad Țepeș a fost exemplul cel mai cunoscut.

Hăinirea era trădarea prin schimbarea taberei politice. De multe ori, boierii fugeau în statele vecine pentru a urzi intrigi. Fie fugeau în Ardeal, fie în Polonia. Se spunea despre ei că au ales trădarea sau „hăinirea”.  Acest termen vine de la termenul otoman „hain”, adică „om rău”.

Anca Veștea, discretă în spațiul public. Cine este soția premierului desemnat

Elena Udrea, mărturisiri despre relația cu Adrian Alexandrov. Cum a avut grijă acesta de fiica lor

Complexul Înaltei Porți, cartea jurnalistului și istoricului Dan Andronic

„Complexul Înaltei Porți”, cartea disponibilă pe site-ul edituradecarte.ro poartă semnătura jurnalistului și istoricului Dan Andronic.  Cartea oferă numeroase exemple în care trădarea a făcut diferența într-o anumită situație sau în alta. Jurnalistul Dan Andronic a prezentat dorința liderilor români de a se raporta la „Înalta Poartă” drept „Complexul Înaltei Porți”.

Trădarea în Vestul Europei, felonia

Felonia era trădarea jurământului vasalic de către vasal în raport cu seniorul. Trădarea era considerată o lipsă de onoare. Era considerată o acțiune imputabilă, subversivă, chiar rușinoasă. În dreptul anglo-saxon, în jurisprudența americană apare noțiunea de infracțiune gravă, delict  grav. Ea este denumită „felony” și se referă la infracțiuni de jaf, crimă, atentat la proprietate care se pedepsesc cu mai mult de un an de închisoare.

Ce pățeau hiclenii, hainii și felonii?

Trădarea se pedepsea cu moartea prin spânzurare. Uneori, trădătorii erau uciși în luptă. Se prefera totuși judecata publică urmată de execuția prin spânzurare. Boierii hăiniți sau hicleni erau deposedați de bunuri și de persoanele aflate în robie. Atunci, Biserica primea de la domnitor o parte din moșii și chiar din robii de pe moșiile celor care comiseseră trădarea. Domnitorii erau pomeniți în rugăciuni. Uneori oferirea de bunuri materiale și încredințarea robilor se făceau către Mânăstirile ortodoxe de la Ierusalim (Locurile Sfinte) și Muntele Athos. Patriarhia de la Constantinopol era pe teritoriu otoman după 1453, dar putea funcționa nestingherit. În plus, Patriarhia putea „pune o vorbă bună” la sultan.

Uneori, domnitorii dădeau „salvconducte” pentru ca felonii sau trădătorii sau hainii să se întoarcă. Este cunoscut faptul că boierul Mihu, inamic al lui Ștefan cel Mare s-a hăinit în Polonia. Ștefan a dat patru „salvconducte” prin care îi promitea iertarea și restiturirea avuției. Scena apare artistic redată și în romanul lui Mihail Sadoveanu „Frații Jderi”.