Scandal în jurul Programului SAFE. Acuzații de înaltă trădare la adresa ministrului Radu Miruță

Scandal în jurul Programului SAFE. Acuzații de înaltă trădare la adresa ministrului Radu MiruțăRadu Miruță. Sursa foto: Facebook/Radu Miruță

Radu Miruță ar trebui să fie judecat pentru înaltă trădare, afirmă Răzvan Pîrcălăbescu, directorul Romarm, făcând referire la programul SAFE. Reprezentantul Romarm susține că deciziile acestuia ar fi afectat investițiile din domeniul apărării.

Conflict deschis pe tema SAFE. Răzvan Pîrcălăbescu lansează acuzații la adresa lui Radu Miruță

Acesta a susținut că, în mandatul de la Economie, Miruță ar fi privat sectorul de apărare de fonduri pentru investiții.

„Miruță ar trebui judecat pentru înaltă trădare și subminarea economiei naționale. De asemenea, și-a bătut joc de apărare atât în perioada în care a fost ministrul Economiei, cât și la Apărare. Când a fost ministru la Economie, a privat apărarea de toți banii pentru investiții, iar acum a încercat sabotarea lor. Eu cred că asta ar trebui făcut pentru a nu se mai ajunge la astfel de situații”, a declarat Pîrcălăbescu.

Declarația vine după acuzațiile potrivit cărora Radu Miruță și-ar fi atribuit merite legate de proiectul armei de asalt care ar urma să fie produsă la fabrica de la Cugir.

parada militari

Sursă: Albertophotography | Dreamstime.com

Radu Miruță nu scapă de probleme

În același timp, acesta ar fi fost criticat pentru poziția exprimată în ședințele de Coaliție și de Guvern privind componentele programului SAFE.

„Acest proiect este sub autoritatea MAI care trebuie să vină în această Comisie, așa cum am venit noi astăzi. Această armă este în discuție pentru a se face la Cugir, la fabrica de arme, iar muniția asociată acestui contract să se producă la Sadu, pentru că acolo sunt caracteristicile specifice”, a mai spus el.

Se pregătesc investiții majore prin programul SAFE

Potrivit documentelor prezentate, programul SAFE prevede 15 programe de înzestrare, de la blindate și elicoptere până la drone și sisteme antiaeriene. Șase dintre contracte ar urma să fie derulate cu compania germană Rheinmetall, care ar putea încasa peste 5,6 miliarde de euro.

Programul european SAFE, cu o valoare totală de 150 de miliarde de euro, este conceput pentru consolidarea capacităților de apărare până în 2030. României îi revin aproximativ 16,6 miliarde de euro, dintre care pentru prima etapă au fost selectate proiecte în valoare de 8,33 miliarde de euro, transmise spre aprobare în Parlament.

Reprezentanții Ministerului Apărării susțin că programul nu vizează doar achiziția de echipamente militare, ci și revitalizarea industriei naționale de apărare. Planul prevede ca aproximativ jumătate din producție să fie realizată în România, în centre industriale precum Cugir, Brașov, Mediaș, Mangalia și Sadu.

6
2