Vedete, jurnalişti şi curioşi s-au strâns aseară să vadă cum se fac trabucurile şi să guste o băutură cubaneză, pe ritmuri latino.
Ştiţi cum arată metroul la ora şase după-amiaza, burduşit de oameni şi pufâind greu la plecarea din staţie? Aşa a arătat seară cafeneaua Pascucci, din Calea Dorobanţi, la petrecerea cu temă cubaneză.
Vedete care mai de care s-au străduit să-şi facă loc de la bar la uşă şi invers, în cafeneaua din buricul târgului, poate-poate le-o prinde în raza lui vreun bliţ rătăcit prin încăpere ca un glonte pe câmpul de luptă. Tot o luptă au dat şi cei care, cu gâturile arse, încercau cu greu să ajungă la bar pentru vreun cocktail, o tărie sau o cafea aromată, ornată cu un moţ de frişcă. O limuzină albă parcată ostentativ la intrare prevestea ploaia de „personalităţi”.
Monica Columbeanu, de vorbă cu Lazaruş
Când invitaţii au început să curgă pe covorul roşu, curioşii s-au postat în faţa geamurilor cafenelei, să-i vadă o dată-n viaţă pe cei care trăiesc doar în televizorul lor, în viaţa reală. Un băieţel se învârte pe lîngă geam, căutând cu privirea figuri cunoscute. „Hai, nepoate, că l-ai văzut şi pe Lazarus!”, îl îndeamnă bunicul coborât din bloc cu hainele de casă.
Un cuplu trece, în plimbarea de seară, pe lângă localul prins în vâltoarea întâmpinării oaspeţilor. „Maaamă, au şi negrese!”, exclamă bărbatul, tras de braţ de soţie. Ca s-o liniştească că a glumit, îi promite ceva mai frumos: „Şi eu te duc într-un loc special – acasă!”.
Monica Columbeanu a sfidat gurile rele şi a stat toată seara la taclale cu Luis Lazarus. Wilmark a făcut prezenţa la începutul serii şi apoi s-a făcut nevăzut. Mateo a stat cuminte la masă, în timp ce în jur s-au perindat fotomodele şi creatoare de modă, oameni de televiziune şi munţi de bodyguarzi. Trupa BIU le-a gâdilat urechile vedetelor, dar singura care a spart gheaţa a fost cântăreaţa Analia Selis, care a dansat toată seara.
Cubaneza care face cubaneze
Pentru că tocmai pretextul întâlnirii era „seara cubaneză”, încă de la începutul serii, Carmen Rodriguez, aşezată în faţa scenei, le-a arătat curioşilor cum se rulează trabucurile. Cubaneza veritabilă, cu 17 ani de experienţă în industria havanelor, le-a explicat celor adunaţi că totul stă în îndemânare.
Femeia prinde într-un mănunchi frunzele maronii, care stau la macerat între şase şi nouă luni, le rulează cu rapiditate, le taie mucurile şi le aliniază pe o tăviţă. Două-trei minute, atât durează manufacturarea unui trabuc, iar Carmen face şi câte 150 pe zi. Spre mulţumirea câtorva invitaţi, aleşi pe sprânceană, ţigaretele ieşite din mâinile dibace ale cubanezei sunt ambalate într-o cutiuţă şic, ca să fie luate acasă.
Fumul aromat de trabuc şi băuturile date fără număr şi fără bani de la bar au îmblânzit spiritele. Spre final au mai rămas doar câţiva purtători de microfon, vedetele şi, bineînţeles, câţiva paparazzi, ascunşi în spatele unui trabuc.