Totul Verde. a reamenajat curtea și a extins suprafața locurilor de joacă de la grădinița Dumbrava Minunată

Totul Verde. a reamenajat curtea și a extins suprafața locurilor de joacă de la grădinița Dumbrava Minunată

Dumbrava Minunată este una dintre grădinițele reabilitate și cu autorizație de securitate la incendiu. Este una dintre unitățile de în­vățământ preșcolare cu foarte mare căutare la părinții din sectorul 4 al Capitalei, având și o capacitate pe măsură!

Aici au fost primiți și copii ai refugiaților ucraineni.  Este și unul dintre motivele pentru care s-a luat decizia extinderii și refacerii  lo­curilor de joacă din incinta gră­diniței.

În doar o lună, angajații societății Totul Verde. SA au reamenajat curtea și locurile de joacă, ce sunt acum trei, cu o suprafață de circa 8000 metri pătrați, din care aproape 4.500 metri pătrați sunt re­prezentați de spațiu verde.

Pe lângă cei 1000 de metri pătrați de tartan nou, s-au instalat noi utilaje de joacă, figurine mari care fac deliciul copiilor, bănci albastre de lemn. Inclusiv copacii au fost vopsiți. S-a muncit intens, astfel că acum totul pare nou! Iar copiii se pot bucura de toboganele și animăluțele puse pe noul tartan!

Foto: Gabi Boholț

 

Ne puteți urmări și pe Google News