Totul e rasist în zilele noastre - și se poate proba de la A la Z. De la astrofizică la zombi: o listă a extrem de numeroaselor lucruri dificil de suspectat, dar acuzate totuși că promovează supremația rasei albe, scrie Michael Deacon în The Telegraph.
Ziarul a publicat un articol intitulat „Geologia e rasistă, susține un profesor universitar”. A fost cândva o vreme în care o asemenea idee ne-ar fi lăsat mască. Dar nu și-n vremurile actuale.
În definitiv, nu mai demult de săptămâna trecută am aflat despre câini că sunt rasiști („Sunt necesare zone interzise câinilor care să facă spațiile în aer liber mai puțin rasiste, a fost informat guvernul galez”).
Totul e rasist
Luna trecută erau denumirile latine ale plantelor („Denumirile latine ar putea fi rasiste, avertizează Universitatea din Michigan”). Ah, da, și a fi amabil cu alți oameni („Universitarilor negri li s-a spus că «amabilitatea» perpetuează «supremația rasei albe»”).
Deja vedem atât de multe titluri de acest gen încât poate fi dificil să mai ții pasul cu ele. Dar e important să-l ținem. Fiindcă, dată fiind simpla mulțime a obiectelor și activităților considerate acum rasiste, deși sunt dificil de suspectat, riscul de a fi ostracizat crește cu fiecare zi.
Așadar, pentru a te ajuta să eviți o asemenea soartă nefericită, iată o listă de la A la Z.
Alfabetul o fi rasist?
Astrofizica. „Astrofizica e «saturată cu rasism sistemic și supremația rasei albe», afirmă un profesor de științe de la o facultate din Colorado”, Fox News, ianuarie 2023.
Baletul. „O școală de dans renunță la balet pentru probele de admitere, fiindcă e «alb» și «elitist»”, Telegraph, iulie 2022.
Tacâmurile. „Cuțit și furculiță? Îmi pare rău, sunt rasiste, afirmă un bucătar”, Daily Mail, iulie 2021.
Dietele. „Originile rasiste ale luptei cu obezitatea”, revista Scientific American, iunie 2020.
Datul ochilor peste cap e rasist
Datul ochilor peste cap. „A-ți da ochii peste cap e rasist - înlocuiți gestul cu încuviințarea din cap, li s-a spus funcționarilor publici”, Telegraph, ianuarie 2024.
Focurile de artificii. „O postare pe Twitter a revistei National Geographic afirmă că focurile de artificii de ziua națională a SUA sunt rasiste”, New York Post, iulie 2021.
Grădinăritul. „Cum putem plivi problema rasială a horticulturii noastre”, Guardian, iunie 2020. Cu subtitlul: „Până și în grădină putem găsi bigotism”.
Casca de protecție. „Cum sunt folosite împotriva cicliștilor de culoare legile din SUA privind casca”, Guardian, aprilie 2021.
Insectele. „Oameni de știință le cer ajutorul americanilor pentru a schimba denumirile rasiste ale insectelor”, Newsweek, iulie 2021.
Culmea rasismului: laptele
Colindul Jingle Bells. „Jingle Bells e înrădăcinat în rasism, afirmă un profesor de la Universitatea din Boston”, Fox News, decembrie 2017.
Uciderea papagalilor - papagalii scăpați din colivii s-au înmulțit și au devenit specie invazivă în Marea Britanie . „Sacrificarea papagalilor e rasistă - ei sunt la fel de britanici ca și curry-ul, spun experți”, Evening Standard, octombrie 2009.
Bibliotecile. „Un bibliotecar de la o universitate americană de elită afirmă că bibliotecile consolidează supremația rasei albe”, ziarul american The Hill, mai 2021.
Laptele. „Laptele de vacă e un simbol al supremației rasei albe, afirmă organizația PETA”, CBS News, octombrie 2018.
Matematica e rasistă
Aptitudinile matematice. „A te concentra pe soluția corectă în matematică «e rasist»”, Times, mai 2021.
Opera. „Opera nu-și mai poate ignora problema rasială”, New York Times, septembrie 2020.
Punctualitatea. „A te aștepta ca oamenii să fie punctuali face parte din «cultura supremației rasei albe», susține Facultatea de Medicină a Universității Duke”, New York Post, iulie 2024.
Regina Elizabeth II. „Regina Elizabeth a reprezentat violența rasistă în aceeași măsură în care a reprezentat eleganța”, BuzzFeed News, septembrie 2022, a doua zi după decesul regretatei regine.
Insignele în formă de mac în amintirea soldaților căzuți în războaie („poppy”). „Cum a devenit poppy un simbol al rasismului”, Independent, noiembrie 2016.
Curentul vegan e rasist
Steagul Sfântului Gheorghe, drapelul oficial al Angliei. „Unul din opt alegători laburiști afirmă că Steagul Sf. Gheorghe e «rasist și învrăjbitor»”, Daily Express, aprilie 2024.
Bacșișul. „Bacșișul perpetuează rasismul, discriminarea de clasă și sărăcia - Haideți să ne descotorosim de el”, site-ul de știri american Vox, iulie 2014.
Examenele universitare. „Examenele universitare sunt denunțate mai nou ca fiind «colonialiste»”, Mail, iunie 2024.
Curentul vegan. „De ce atât de mulți adepți ai supremației rasei albe sunt vegani”, Vice, octombrie 2017.
Oamenii albi. „Firește că toți oamenii albi sunt rasiști”, Guardian (secțiunea de opinie), iulie 2002.
X (fostul Twitter). „Ziarul Guardian abandonează rețeaua socială X, invocând rasismul și teoriile conspirației”, Reuters, noiembrie 2024.
Yoga. „Americanii care practică yoga «contribuie la supremația rasei albe», susține un profesor de la Universitatea de Stat din Michigan”, Independent, ianuarie 2018.
Până și zombii sunt rasiști...
Zombii. „Istoria rasistă a zombilor”, ABC Australia, martie 2016.
Evident că acestea nu sunt toate. Mai sunt multe, multe alte lucruri despre care presa a scris că sunt rasiste.
Din nefericire însă, am rămas fără spațiu pentru a mai pomeni și de Alice în Țara Minunilor, indicele masei corporale, zona rurală, aplicațiile matrimoniale, Iluminismul, săptămâna de patru zile, reglementarea armelor de foc, prețul locuințelor, designul interior, alergatul, King Kong, băile, mocasinii, armele nucleare, romanul „Of Mice and Men”, fotografiatul, termenul informatic „quantum supremacy”, Robinson Crusoe, înotul, parcurile de distracție tematice, Rățușca cea Urâtă, viile, industria „wellness”-ului, razele X, cataloagele școlare și zoologia.
Acum, că mă gândesc, uite că am mai trecut încă o dată prin tot alfabetul. Poate că data viitoare o voi face și a treia oară.