Tottenham Hotspur a câştigat, scor 2-1, cu Chelsea şi a relansat lupta pentru titlu în Premier League.
Tottenham e pe locul 4, poziţie care duce în turul 3 al Ligii Campionilor, după victoria, 2-1, cu Chelsea. E al doilea succes important pentru trupa lui Harry Redknapp în ultimele 4 zile. La mijlocul săptămânii, Tottenham şi-a învins marea rivală, Arsenal (tot 2-1), îndepărtându-i pe tunari, definitiv, de lupta pentru titlu. Cele două victorii ale lui Tottenham vin după contraperformanţa din Cupa Angliei, 0-2 în semifinale cu Portsmouth. 35.814 de spectatori au fost prezenţi ieri pe "White Hart Lane" la meciul Tottenham - Chelsea. Jermain Defoe a fost cel care a deschis scorul, în minutul 15, din penalty. Tottenham a înscris din nou cu un minut înainte de pauză, prin galezul Gareth Bale. Cu un om mai puţin pe teren din minutul 67, căpitanul John Terry a fost eliminat de arbitrul Phil Dowd pentru două "galbene", Chelsea nu a putut întoarce rezultatul. Chelsea a marcat totuşi golul de oanoare, în prelungiri, prin Lampard. După 35 de etape, Chelsea e lider în Premier League, cu 77 de puncte. Pe doi e Manchester United, cu 76 de puncte. Urmează Arsenal, 71 de puncte, şi Tottenham, 64, ambele cu câte un meci mai puţin disputat.
În derbyul oraşului Manchester, pe "The City of Manchester Stadium", City a pierdut în faţa rivalilor de la United. Pentru Manchester United a marcat Paul Scholes, în minutul 93!