Tot mai puţine locuri de muncă pentru români

Tot mai puţine locuri de muncă pentru români

În cel de-al treilea trimestru al acestui an, numărul locurilor de muncă vacante s-a redus comparativ cu trimestrul precedent, până la 23.300 de slujbe disponibile.

Faţă de intervalul iulie-septembrie 2009, în perioada corespunzătoare din 2010, numărul locurilor de muncă vacante s-a diminuat cu 11.600 de posturi.

Cea mai mare rată a posturilor vacante s-au înregistrat în perioada iulie-septembrie 2010 în sectorul intermedierilor financiare şi asigurărilor. La polul opus s-au plasat turismul (hoteluri şi restaurante) şi industria extractivă.

Cele mai multe locuri de muncă vacante au fost consemnate în industria prelucrătoare, respectiv mai mult de o treime din totalul de 23.300 de posturi disponibile.

Circa 10% din numărul total de locuri vacante s-au înregistrat în administraţia publică.

Ne puteți urmări și pe Google News