Tot mai puţine case noi

Tot mai puţine case noi

În primele două luni ale acestui an, numărul autorizaţiilor de construcţie eliberate pentru clădiri rezidenţiale s-a redus cu aproape o treime faţă de acelaşi interval din 2009, până la 4.176 de acte.

Cele mai multe autorizaţii au fost emise în mediul rural, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, în prima lună a acestui an, au fost eliberate 1.222 de autorizaţii de construcţie pentru locuinţe amplasate la sate şi 1.517 autorizaţii în luna februarie 2010.

În schimb, pe segmentul clădirilor nerizidenţiale, nu a fost eliberată nicio autorizaţie de construire pentru clădiri administrative şi 269 de autorizaţii pentru alte tipuri de clădiri în mediul rural. În mediul urban, au fost eliberate 741 de autorizaţii de construcţie pe segmentul nerizidenţial.

În luna februarie 2010 s-au eliberat 2.272 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 66,8% sunt pentru zona rurală.

Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în aproape toare regiunile de dezvoltare. În regiunea de dezvoltare Nord-Vest s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale.

Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în regiunile:

  • Regiunea Sud-Muntenia
  • Regiunea Vest
  • Regiunea Sud-Vest Oltenia
  • Regiunea Bucureşti-Ilfov

Ne puteți urmări și pe Google News