TOP 7 sume imense acordate recompensă contra celor mai ciudate lucruri
- Dan Istratie
- 30 aprilie 2012, 21:58
Recompensele sunt vânate de noi toţi. Uneori, însă, ele s-ar putea să nu fie tocmai cum ne-am aştepta. De la angajaţii care au primit în loc de primă o orgie cadou, până la talibanul care s-a predat autorităţilor pentru a obţine el recompensa pusă pe capul lui, toate adunate în colecţia celor mai ciudate poveşti cu recompense.
Credeaţi că recompensarea unei întregi echipe de fotbal de către patronul altei echipe, cu peste un milion de euro cash este un lucru ciudat? Ei bine, Gigi Becali ar putea să pară mic-copil pe lângă recompensele următoare, acordate pentru cele mai ciudate lucruri. 1. Un milion de dolari pentru o dovadă că nu mai este virgin Jucătorul de fotbal american Tim Tebow, deşi foarte respectat pe plan sportiv, zvonurile alimentate chiar şi de el cum că ar fi virgin au făcut mare vâlvă în presa americană. Mai în glumă, mai în serios, un site a pus o recompensă de un milion de euro pentru fata care reuşeşte să aducă o dovadă că s-a culcat cu respectivul jucător de fotbal. Întreaga poveste cu recompensa nu a fost însă nimic altceva decât o foarte ingenioasă campanie de promovare a respectivului site care nu este altceva decât o platformă de socializare pentru cei care sunt în căutare de relaţii extra-conjugale. 2. Orgie cadou pentru angajaţi O companie de asigurări germană s-a gândit să îi recompenseze pe angajaţii săi într-un mod ceva mai deosebit decât o simplă primă. Aşa că au “angajat" suficiente prostituate cât să ajungă pentru toată lumea. Doar unul dintre departamentele firmei a recunoscut ulterior că, într-adevăr, cei mai harnici angajaţi au primit drept recompensă o noapte de neuitat în Budapesta, în pachet intrând şi o prostituată cu care “puteau să facă ce doreau ei". Cu toate că cei din cadrul companiei au declarat voalat că a fost vorba de ceva nu foarte bine organizat, doar câteva prostituate, unul dintre participanţii la orgie a declarat pentru un ziar german că “totul a fost foarte bine organizat. Femeile aveau la mână brăţări colorate pentru a le diferenţia pe cele care erau doar hostesse faţă de cele care erau dispuse la orice. Fiecare dintre prostituată era folosită de mai mulţi bărbaţi, fiind ştampilată pentru a se ţine evidenţa actelor sexuale întreţinute până în acel moment".
3. O maşină din partea şcolii pentru elevul cu notele cele mai bune O şcoală din Texas a dat un Chevrolet Camaro unui elev, în 2011, pentru performanţele obţinute. Conducerea şcolii a hotărât să organizeze un concurs la începutul anului prin care să îi motiveze pe elevi să vină mai des la şcoală şi să obţină note cât mai bune. Elevul Kenzie Deaton a fost cel mai norocos şi a câştigat maşina. Ghinionul lui este că are doar 14 ani, aşa că va mai avea de aşteptat o vreme până să poată conduce maşina. 4. Un taliban s-a predat pentru a obţine el recompensa pusă pe capul său Un comandant al talibanilor, Mohammad Ashan, a fost destul de fericit când şi-a văzut chipul pe afişele cu “most wanted" din oraş. Motivul: recompensa pusă pe capul lui era de 100 de dolari, o sumă mare pentru unul ca el care avea o familie de întreţinut. Gândindu-se la ce e mai bine să facă pentru familia sa, talibanul s-a hotărât să se predea în schimbul recompensei. Soldaţi din trupele americane cărora s-a predat au descris scena ca fiind destul de comică. Atunci când acesta a fost întrebat dacă este chiar el teroristul pe capul căruia s-a pus o recompensă, acesta a răspuns plin de entuziasm "Da,da, chiar eu sunt. Pot să îmi primesc recompensa acum?". Din nefericire, se pare că americanii l-au şi reţinut şi l-au lăsat şi fără bani, aşa că tot entuziasmul lui a fost inutil. 5. Cel mai generos şef din lume – 15 milioane primă Un patron australian şi-a lăsat angajaţii cu gura căscată atunci când i-a anunţat că urmează să primească o primă de nici mai mult nici mai puţin de 15 milioane de dolari, în total. Cu toate că era vorba de 2.000 de angajaţi, nici 15 milioane de dolari nu poţi spune că sunt puţini bani. Ken Grenda şi fii săi care deţineau o firmă de transport au hotărât că este timpul să se lase de afacere şi să o dea altcuiva. Şi pentru că sunt nişte oameni darnici şi recunoscători faţă de fiecare şofer angajat al firmei care a funcţionat 66 de ani sub patronatul familiei lor, aceştia au hotărât să împartă frăţeşte suma obţinută în urma tranzacţiei. Primele individuale au fost cuprinse între 8.500 şi chiar 100.000 de dolari, în funcţie de vechime şoferilor în respectiva companie. 6. PETA acordă un milion de dolari pentru prima bucată de carne făcută în laborator Este cunoscut faptul că PETA militează pentru drepturile animalelor. Interesant este faptul că ei au pus un milion de dolari recompensă pe prima bucată de carne care iese direct din laborator şi pentru care nu este nevoie de sacrificiul unui animal.
Cercetătorii din lumea întreagă s-au pus pe studiat deoarece suma este una care merită efortul. Primii paşi în această direcţie au fost făcuţi deja însă rămâne întrebarea dacă va îndrăzni cineva să mănânce o bucată de carne creată numai în laboratoare.
7. Un grup de deținuți a câştigat o excursie S-au bucurat atunci când au aflat că sunt câştigătorii unei excursii în Scoţia însă premiul nu l-au putut încasa aşa cum se cuvine pentru că ei se aflau în închisoare. Este trista poveste a unui grup de puşcăriaşi care au câştigat un concurs naţional de lectură. În schimb, ei au primit vizita unui scriitor şi cărţi în valoare de 200 de dolari pentru fiecare. Sursă: Oddee.com