Titus Corlățean a discutat cu Victoria Nuland, în Croația

Titus Corlățean a discutat cu Victoria Nuland, în Croația

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a avut o întrevedere cu Victoria Nuland, asistent al Secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia, cu care a discutat despre Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, cooperarea bilaterală politico-militară, securitatea regională (Balcanii de Vest, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei SEECP) și pregătirea viitorului Summit al NATO.

Întâlnirea a avut loc în marja celeai de-a noua ediţie a conferinţei internaţionale Croatia Forum, organizată de Croaţia, în perioada 11-12 iulie, precizează un comunicat al MAE remis EVZ.

Ministrul român a avut întrevederi cu omologii săi din statele membre UE participante, precum și din statele din regiune vizate de procesul de extindere.

Discuții cu Nuland despre Moldova

Cei doi demnitari au promis să sprijine, în continuare, autorităţile Republicii Moldova pentru atingerea obiectivului strategic de integrare europeană.

Corlățean a subliniat că proiectele de interconectare din sfera gazelor şi electricităţii dintre România şi Republica Moldova au un rol esenţial în asigurarea securităţii energetice a statului vecin.

 Totodată, au fost discutate ultimele evoluții ale situației din Ucraina, precum şi cele mai recente eforturi diplomatice, pentru dezescaladării tensiunilor.

Corlățean s-a întâlnit și cu oficiali ai Parlamentului și MAE din Noua Zeelandă, China și Japonia.

 

Ne puteți urmări și pe Google News