Tinerii, neglijenţi cu contracepţia

Tinerii, neglijenţi cu contracepţia

Ultimele date în domeniul contracepţiei la nivel global arată faptul că tinerii, deşi din ce în ce mai informaţi asupra metodelor contraceptive moderne, nu reuşesc să le aplice corespunzător şi preferă să paseze responsabilitatea partenerului.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Contracepţiei, ajunsă la a patra ediţie în România, Asociaţia Tineri pentru Tineri şi Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, cu sprijinul Bayern Schering Pharma lansează o campanie de responsabilizare, adresată tinerilor de liceu (14-19 ani).

Aceştia vor trebui să elaboreze şi să implementeze micro-proiecte educative adresate colegilor lor, proiecte cărora le vor fi alocate aproximativ 1000 de euro (per proiect).

Datele privind contracepţia sunt îngrijorătoare, atât la nivel local, cât şi la nivel mondial. În România, mai multe de 60 % dintre tinerele active sexual cu vârsta între 15-18 ani nu au folosit niciodată o metodă contraceptivă şi 24% au apelat la metoda contraceptivă de urgenţă.

Mai mult, două treimi dintre tineri încă se bazează pe metodele naturale, metoda calendarului şi contactul întrerupt. Cu toate acestea, dr. Iuliana Balteş, medic specialist în planificare familială, a observat o tendinţă de schimbare a mentalităţilor în sens pozitiv: "Din ce în ce mai multe persoane, cupluri, mame şi fiice, chiar şi persoane din mediul rural încep să se adreseze cabinetelor de planificare. Este bine de ştiut că astfel de consultaţii sunt gratuite şi nu necesită trimitere din partea medicului de familie."

La nivel mondial, aproape jumătate dintre tinerii cu vârste între 15-24 de ani consideră igiena personală, inclusiv duşul, epilarea şi aplicarea parfumului, mai importante decât contracepţia, atunci când se pregătesc de o întâlnire care poate avea o finalitate sexuală. Astfel, 45% dintre aceştia au întreţinut raporturi sexuale neprotejate cu un partener nou.

Consecinţele sunt îngrijorătoare: 500 000 de tineri se infectează cu HIV în fiecare zi, iar o treime din cele 205 milioane de sarcini care au loc anual sunt neplanificate.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 5000 de tineri cu vârste cuprinse între 15-24 de ani, din 25 de ţări de pe toate continentele.

Ne puteți urmări și pe Google News