Douăzeci de tineri basarabeni, arestaţi de regimul de la Chişinău după ce au protestat în perioada 6 – 8 aprilie vizavi de rezultatul alegerilor din Moldova, vor sosi vineri la Iaşi, la invitaţia Asociaţiei Tinerilor Basarabeni.
„Doar doi – trei din cei 20 de tineri au mai fost în România până acum. Vor ajunge în Iaşi vineri, la ora 10.00, vor merge în centrul istoric, apoi, la ora 18.00, sunt aşteptaţi de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru a primi binecuvântarea. Mitropolia ne va pune la dispoziţie un ghid turistic pentru ca sâmbătă şi duminică să mergem în pelerinaj la mănăstirile din nordul Moldovei. Vom merge la Voroneţ, Moldoviţa şi Suceviţa, iar în noaptea de sâmbătă vom înopta la Mănăstirea Putna. În program este cuprinsă şi o deplasare la Suceava, la Cetatea lui Ştefan cel Mare”, a declarat Dan Caranfil, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Basarabeni.
Potrivit datelor strânse de Primăria Chişinău, peste 370 de tineri participanţi la protestele din luna aprilie au fost arestaţi şi maltrataţi de forţele poliţieneşti. „Cei 20 de tineri basarabeni care vin în excursie au vârste între 18 şi 25 de ani. Prin această acţiune vrem să ne arătăm sprijinul faţă de ei. Sunt demoralizaţi după experienţa urâtă trăită în arest”, a mai spus Dan Caranfil.