Timişorenii vor avea, deocamdată căldură în apartamente, însă autorităţile nu oferă garanţii că societatea de termoficare, Colterm, nu va fi în curând obligată să sisteze alimentarea oraşului cu agent termic.
Comitetul pentru situaţii e urgenţă întrunit vineri dimineaţă la Prefectura Timiş s-a consumat cu discuţii aprinse între prefectul Mircea Băcală şi primarul Gheorghe Cciuhandu.
Singura veste bună, la finalul întrevederii, a fost că OMV Petrom Gas nu va mai opri "deocamdată" gazul furnizat Colterm, ceea ce înseamnă că timişorenii vor avea căldură şi apă caldă în zilele următoare. Ieri, locuitorii racordaţi la sistemul centralizat au rămas în frig şi fără apă caldă, ore bune. Măsura a fost luată deoarece Colterm are o datorie neachitată către furnizorul de gaz în valoare de 13 milioane de lei.
Prefectul Băcală, l-a acuzat pe primarul Gheorghe Ciuhandu că a dezinformat atunci când a transmis că el împreună cu directorul Colterm, Aurel Matei, au rezolvat problema furnizării gazului către Timişoara şi a făcut o prezentare pe ore şi minute a discuţiilor pe care le-a avut cu ministrul Economiei, Ion Ariton, afirmând că, în timp ce el intervenea la Bucureşti, primarul Timişoarei şi directorul Colterm se aflau în avion către Timişoara.
"Ceea ce nu înţeleg e cum aţi rezolvat dumneavostră această problemă, când vă aflaţi în avion. Şi anul trecut şi în luna septembrie v-am atras atenţia că nu sunteţi pregătiţi pentru situaţii de extremă urgenţă (...) Dacă în această seară nu venim cu soluţii ne vom afla în aceeaşi situaţie de a fi închis gazul. Ne trebuie combustibil alternativ, v-am spus acest lucru de un an de zile", a afirmat Băcală.
De cealaltă parte, Ciuhandu a răbufnit şi chiar s-a ridicat să plece din sală. "Eu am fost chemat pentru o discuţie în cadrul Comitetului pentru situaţii de urgenţă. Constat că veniţi cu acuze şi aţi convocat şi o conferinţă de presă. Este o înscenare! (...) Nu sunt sluga dumneavostră! Dacă nu mă lăsaţi să vorbesc, îmi iau pălăria şi am plecat! Peroraţi de zece minute şi lansaţi numai acuze! Eu nu pot să mai stau în aceste condiţii", a spus edilul Timişoarei, care susţine că situaţia gravă în care se află Colterm se datorează şi faptului că, "din raţiuni electorale", majorarea tarifului la gigacalorie a fost amânată timp de trei ani.
Ca să fie tabloul complet, a intervenit şi preşedintele Consiliului Judeţean. Constantin Ostaficiuc l-a invitat pe ciuhandu la el în birou pentru a vorbi cu ministrul Economiei, Ion Ariton, care tocmai negocia cu reprezentanţii OMV Petrom Gas. După câteva minute, Ostaficiuc s a anunţat că situaţia a fost rezolvată : OMV Petrom Gas nu va întrerupe furnizarea gazului către Colterm, vineri la ora 18, aşa cum ameninţase încă de ieri, dar numai dacă municipalitatea prezintă un grafic de plată a datoriilor.
86.000 de locuinţe au rămas aseară fără apă caldă şi cădură
Un număr de peste 250.000 de timişoreni care locuiesc în cele aproape 86.000 de locuinţe alimentate cu agent termin de Colterm au rămas aseară fără apă caldă şi căldură după ce OMV Petrom Gas a oprit gazul pentru Colterm, din cauza unei datorii neachitate de 13 milioane de lei. Ulterior, în urma unor intervenţii la Guvern dinj partea prefectului şi a liderului CJ Timiş, furnizarea gazului a fost reluată, temporar.
În acest context, încă de ieri, primarul Timişoarei a anunţat că va încheia un alt contract pentru furnizarea gazului, cu altă companie, respectiv cu E.On Gaz.