Timişoara: Concerte Phoenix şi Iris, programate săptămâna viitoare
- Georgeta Petrovici
- 27 februarie 2011, 01:29
Granzii muzicii rock autohtone cântă la Timişoara, săptămâna viitoare. Trupa Phoenix va susţine două concerte în oraşul de pe Bega, iar Iris un altul.
Formaţia condusă de timişoreanul Nicu Covaci are programate două concerte, primul pe 2 martie, la Filarmonica Banatul, iar al doilea pe 3 martie, la Factory Pub.
Concertul de la Filarmonică va începe la ora 19.30. Biletele, care se vând în reţeaua Eventim, la magazinele Germanos, Vodafone, Orange, la caseria Teatrului Naţional şi în librăriile Cărtureşti şi Humanitas, vor avea preţuri începând cu 40 de lei. În preţul biletului, primii 500 de cumpărători vor primi şi un CD Phoenix. Recitalul din club va începe, a doua zi, la ora 21.00.
Tot pe 2 martie, în clubul Youtopia din Timişoara va avea loc alt concert rock, aici urmând să cânte Iris, în componenţa Cristian Minculescu (voce), Valter Popa (chitară), Ion Dumitrescu (baterie), Doru Borobeică (bas) şi invitat permanent - Relu Marin (clape). Biletele costă 25 de lei dacă se cumpără în avans, respectiv 30 de lei în seara concertului, au anunţat organizatorii.
<iframe title="YouTube video player" width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/ZcoW2DgoZj0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
<iframe title="YouTube video player" width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/ePxFx2EPaaI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Muzică medievală la Muzeul de Artă
Timişorenii care gustă alt gen de muzică pot asculta live muzică medievală. Miercuri, 2 martie, în Sala Barocă a palatului omonim (Muzeul de Artă) din Timişoara vor cânta soprana maghiară Judit Andrejszki şi instrumentistul timişorean Caius Hera, la chitarrone.
Programul conţine piese din creaţia compozitorilor de la începutul secolului al XVII-lea: Giulio Caccini, Claudio Monteverdi, Alessandro Piccinini, Giovani Girolamo Kapsberger, Girolano Frescobaldi. Concertul, intitulat "Dolcissimo Sospiro" va începe la ora 18. Intrarea este liberă.
<iframe title="YouTube video player" width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/xyA0yiBoaos" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>