Timiş: poliţist cercetat pentru că a împuşcat un bărbat în picior
- Adam Popescu
- 15 aprilie 2008, 03:00
Un poliţist de frontieră din localitatea Jimbolia, judeţul Timiş, este cercetat pentru că duminică a împuşcat în picior un bărbat din localitatea Cărpiniş, pe care l-ar fi confundat cu o persoană căreia trebuia să-i dea o citaţie.
Agentul Ciobanu nu l-a găsit acasă pe tânărul care fusese prins în trafic cu o maşină neînregistrată, motiv pentru care s-a dus să-l caute la cârciumă ca să-i dea citaţia.
„Stăteam în bar când a intrat cineva şi a spus că e căutat unu’ Adi. Eram singurul Adi din local şi am ieşit. Am văzut un poliţist de frontieră. Mi-a spus că nu eu sunt Adi. Am vrut să merg la maşină, să iau buletinul să i-l arăt, dar nu m-a lăsat. A scos pistolul, a spus că trage şi a tras în piciorul meu“, povesteşte victima, Adrian Borza. Bărbatul a ajuns la spital cu un glonţ în laba piciorului.
De cealaltă parte, reprezentanţii poliţiei de frontieră susţin că agentul Ciobanu a fost nevoit să folosească armamentul din dotare pentru a se apăra. „Bărbatul respectiv l-a scuipat şi l-a înjurat pe agent. Acesta a încărcat pistolul, l-a luat de guler, iar arma pur şi simplu s-a descărcat în picior“, susţine comisarul Ion Marica, şeful Poliţiei de Frontieră Jimbolia. Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie de Frontieră a dispus o anchetă.