sursa foto: EVZ Într-o colecție de eseuri agrare intitulată „The Art of the Commonplace” [„Arta Banalului”], fermierul, eseistul și poetul american Wendell Berry scria că „grija pentru Pământ este cea mai veche și mai merituoasă responsabilitate a noastră și, în definitiv, cea mai satisfăcătoare. A prețui ceea ce a mai rămas din ea și a ne îngriji de renașterea ei este unica noastră speranță”.
De la ferma sa din Kentucky, dl Berry și-a petrecut decenii denunțând expansiunea, omogenizarea și industrializarea fermelor americane. Imperative economice rapace, argumentează el, duc la distrugerea graduală dar implacabilă a pământului. Etosul îngrijirii a fost substituit de o formă distantă de proprietate care vede câmpurile, râurile și pădurile doar prin prisma extracției. Mici proprietari locali care au locuit pe pământul lor - după cum se exprimă el - „în termenii lui, iar nu ai noștri” fie au fost forțați să plece, fie au fost cooptați.
După cum arată limpede un important studiu publicat marți, asemenea îngrijorări au ajuns astăzi să aibă o relevanță globală presantă. Cercetările realizate de International Land Coalition [„Coaliția Internațională a Pământului”] estimează că un grup minuscul de 1% din cele vreo 600 de milioane de ferme ale lumii exploatează 70% din terenurile agricole, pășunile și livezile planetei. O concentrare a proprietăților din ultimele decenii, corelată cu ascensiunea controlului indirect prin arendă, a redus vaste întinderi de teritoriu la simple active înscrise în registrul contabil al vreunei companii îndepărtate.
Micii proprietari, fermele familiale și comunitățile indigene au fost hărțuite, intimidate și mituite astfel încât să se retragă pe petice din ce în ce mai mici de pământ ori să-și abandoneze pământul cu totul. Peste 80% din micile proprietăți ale lumii au acum mai puțin de două hectare și se găsesc în afara lanțurilor de aprovizionare globale. În Brazilia, acolo de unde deposedarea de pământ - adesea violentă - a comunităților tradiționale amazoniene a ajuns și pe primele pagini ale presei internaționale, s-au înregistrat numai anul trecut 1.833 de conflicte legate de terenuri și ape.
Teritoriul astfel „eliberat” este apoi jefuit fără nicio remușcare pentru satisfacerea intereselor pe termen scurt ale unor corporații agricole sau ale unor opace fonduri de investiții occidentale. Mulți investitori lucrează în cicluri de 10 ani, storcând maximul de profit cu costuri considerabile pentru mediu, după care trec la alt teritoriu.
Monoculturile și metodele excesiv de intensive au dus la un declin accelerat al calității solului, la epuizarea resurselor de apă și la despădurire. Cei care se fac răspunzători pentru acest vandalism ecologic, același care ne pune și nouă mâncare ieftină pe masă, ajung rareori să fie trași la răspundere. Autorii raportului notează: „Structurile complexe corporatiste și financiare și corporațiile care dețin acțiuni una la alta fac ca liniile clare ale responsabilității pentru exploatarea terenurilor să devină tot mai dificil de distins, tocmai atunci când ele devin mai importante”.
De-a lungul generațiilor, comunități de pe toate continentele au învățat să prețuiască, să stimuleze și să conserve bogăția pământurilor lor. În contextul în care planeta se confruntă cu o urgență ecologică, acea logică a acumulării de avere pe termen scurt a dus la pierderea acestei experiențe.
Dacă direcția globală în care ne îndreptăm va fi să fie inversată, guvernele trebuie să ceară o mai mare transparență în privința proprietății funciare și angajamente explicite pe baza principiilor deja existente privind investițiile sustenabile. Dar, cel mai important, trebuie căutată o cale de reafirmare a drepturilor și virtuților micilor fermieri și fermelor familiale. După cum s-a exprimat unul dintre autorii raportului: „Nu e vorba doar de profitul generat de o investiție; e vorba de cultură, de identitate, de a lăsa ceva în urmă și pentru generația următoare”.
Recomandările noastre
