Testamentul lui Hitler. Secretul privind milioanele ascunse ale dictatorului, descoperit după 70 de ani
- Cristina Botezatu
- 23 iunie 2014, 11:31
Fostul dictator nazist Adolf Hitler datora fiscului german o avere. Hitler a refuzat să plătească taxele privind sumele câştigate din drepturile de autor şi de imagine şi a strâns milioane de dolari.
Un evreu german care lucra pentru serviciile de informaţii britanice a descoperit secretul privind milioanele ascunse ale lui Adolf Hitler. Dezvăluirile senzaţionale sunt prezentate într-un nou documentar care va fi difuzat de televiziunea britanică Channel 5.
Potrivit realizatorilor documentarului "Vânătoarea pentru milioanele dispărute ale lui Hitler", care va fi prezentat de Channel 5, vineri 27 iunie, drepturile de imagine ale lui Hitler valoreaza mai mult de 3 miliarde de lire sterline. Dictatorul a perceput chiar şi o redevenţă pentru timbrele germane care aveau tiparită imaginea sa, iar banii au fost ascunşi în conturi bancare secrete.
Herman Rothman, un evreu german care a lucrat pentru serviciile secrete britanice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a descoperit informaţiile despre aceste conturi într-un testament al liderului nazist, scris cu puţin timp înainte de sinuciderea lui Hitler din 29 aprilie 1945.
"Am fost absolut şocaţi de ce am descoperit", a declarat Rothman, acum în vârstă de 90 de ani, scrie Daily Mail.
Potrivit acestuia, documentul îl portretizează pe Hitler drept "un proprietar inteligent si un investitor de arta, un manager perspicace, care iubea banii".
De asemenea, acesta ar fi trebuit să plătească impozit pe venit ce se ridica la suma de 1,75 de milioane de lire sterline, dar a evitat să o facă.