Are loc un nou termen în procesul de insolvenţă Realitatea. A fost anunțată cererea de RECUZARE a judecătoarei Mariana Moncea

Are loc un nou termen în procesul de insolvenţă Realitatea. A fost anunțată cererea de RECUZARE a judecătoarei Mariana Moncea

Un nou termen în dosarul de insolvență al societății Realitatea Media are loc miercuri, 4 aprilie. Cu această ocazie, avocații au solicitat recuzarea judecătorului sindic Mariana Moncea.

Mariana Mocea este cea care de 7 ani nu a reuşit să rezolve insolvenţa şi care a fost suspendată pentru 6 luni din magistratură de CSM, în urma analizării mai multor plângeri disciplinare depuse împotriva ei.

„În momentul de faţă, noi suntem substituiţi în acest dosar de alţi avocaţi întrucât doamna judecător nu a mai permis prezenţa noastră acolo. S-a transformat această sancţiune pe care ne-a administrat-o în inversul sancţiunii pe care trebuia să o suporte domnia sa. Am recuzat-o de câteva ori şi pentru că s-a respins de fiecare dată de către colegii săi a zis hai să îl recuz eu pe Piperea ca să scap de el. Cam asta s-a întâmplat din 2014 încoace. S-a formulat o cerere de recuzare de către avocaţii care ne-au substituit. Urmează să vedem ce se întâmplă cu această cerere acum. Dacă aceeaşi colegi care au făcut o plângere disciplinară împotriva sa, plângere care s-a soldat cu suspendarea din profesia, o vor susţine în continuare ca judecător în acest dosar. Vom afla astăzi sau mâine”, a declarat avocatul Gheorghe Piperea, la B1. 

Societatea Realitatea Media se află din 2011 în insolvenţă, perioadă în care nu a plătit către bugetul de stat niciun leu din taxe şi impozite, ba mai mult, a continuat să cumuleze datorii care acum cumulează peste 100 de milioane de lei.

Sursă foto: b1.ro

 

Ne puteți urmări și pe Google News