Vremea. Fiorul arctic se pierde, dar VINE CICLONUL SIBERIAN. Anunţ ANM de ultimă oră. Ger năprasnic. CRAPĂ PIETRELE
- Ramona Danciulescu
- 28 februarie 2018, 15:40
România continuă să se confrunte cu temperaturi din ce în ce mai scăzute, astfel că meteorologii emit avertizări în mod constant. Pentru siguranța oamenilor, specialiștii ANM recomandă să evite expunerea îndelungată la frig și să se hidrateze cât mai mult.
Cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă pare să fie un ciclon atmosferic ce aduce, în continuare, un val de viscol. Ninsorile se vor extinde din nou, cuprinzând Oltenia, Muntenia, Dobrogea, partea de sud a Moldovei. Vor fi sub avertizare cod portocaliu judeţele: Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, până miercuri, la ora 20.00.
Joi şi vineri dimineaţă vor fi înregistrate cele mai scăzute temperaturi din această perioadă, până la -19 grade Celsius în Bucureşti, după cum a declarat meteorologul Gabriela Băncilă, care a mai precizat că în noaptea de marţi spre miercuri va ninge abundent în sud-estul ţării.
Conform meteorologului, se va menţine codul portocaliu de ger, vor fi intensificări ale vântului şi va ninge abundent, ceea ce va duce la depunerea unui nou strat de zăpadă, de aproximativ 10 centimetri. Miercuri, vântul va avea intensificări de 45 de kilometri pe oră şi va continua să ningă, iar stratul de zăpadă va ajunge, în medie, la 25-30 de centimetri. De asemenea, a precizat pecialistul ANM, temperatura maximă înregistrată miercuri va fi de -7 grade Celsius, însă din cauza vântului puternic, temperatura resimţită va fi de -20 de grade. Gabriela Băncilă a mai spus că în dimineţile de joi şi vineri vor fi înregistrate cele mai scăzute temperaturi din aceasă perioadă, de până la -19 grade, după cum informează Cancan.
„De asemenea, şi pentru ziua de 1 martie şi 2 martie în continuare se vor înregistra cele mai coborâte valori, chiar mai mult minus 22 de grade, inclusiv la Bucureşti minus 17 – minus 18 grade. De aceea, luăm în analiză posibilitatea ca miercuri dimineaţă să prelungim avertizarea pentru valul de frig persistent, incluzând şi ziua de 2 martie, pentru că şi pe parcursul nopţii de miercuri spre joi şi joi spre vineri ne aşteptăm ca valul de frig să continue şi să se manifeste îndeosebi în regiunile extracarpatice, incluzând aici Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia”, a declarat Elena Mateescu, director ANM, potrivit sursei citate.