Temperaturi neobișnuit de mari în octombrie. Prognoza ANM anunță mari surprize în această lună

Temperaturi neobișnuit de mari în octombrie. Prognoza ANM anunță mari surprize în această lună Sursa foto Arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză neobișnuită pentru următoarele patru săptămâni. Astfel, în luna octombrie, România va înregistra temperaturi mai mari decât cele normale, apropiate sau chiar peste mediile multinauale.

În prognoza pentru următoarele patru săptămâni a ANM se arată că, după perioada cu frig și ploaie de la finalul lunii septembrie, se va întoatce căldura, cu temperaturi apropiate de cele specifice lunilor de vară.

Săptămâna 30 septembrie - 7 octombrie

Valorile termice în prima săptămână din octombrie vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă mai ales în regiunile sudice. În restul țării, temperaturile se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval. 

În ceea ce privește ploile, ANM prognozează, pentru prima săptămână din octombrie, cantități de precipitații excedentare, mai ales în sud-vestul și în extremitatea de sud-est a țării. În regiunilor sudice, însă, regimul pluviometric va fi local deficitar.

Săptămâna 7-14 octombrie

A doua săptămână din octombrie va aduce temperaturi medii mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, cu 3-4 grade celsius, pe întreg teritoriul României. Cel mai cald va fi în zona Carpaților Orientali și a Moldovei.

Potrivit specialiștilor ANM, regimul pluviometric în a doua săptămână de octombrie se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, cu posibilitatea unui ușor excedent în extremitatea de nord-vest a țării.

Vremea

Vremea. Sursa foto: Pixabay.com

Săptămâna 14-21 octombrie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, au prezis meteorologii pentru intervalul respectiv.

Va fi cald, dar va fi vreme foarte ploiasă. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile nordvestice, în timp ce în restul teritoriului cantitatea de apă căzută pă pământ va fi, în general, apropiată de valorile normale pentru acest interval.

Săptămâna 21-28 octombrie

Ultima săptămână de octombrie va aduce  medii ale valorilor de temperatură ce se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice.

De asemenea, ploile vor continua să fie prezente, astfel că regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării.