Telegondola a scăpat de „oamenii lui Mazăre”

Telegondola a scăpat de „oamenii lui Mazăre”

Noua conducere a societăţii spune că a descoperit nereguli în administrare şi a reziliat o serie de contracte dezavantajoase.

Noua conducere de la Mamaia SA a schimbat tot ce ţinea de administrarea telegondolei din Mamaia, de la director la cei mai mici angajaţi. Motivul? Suspiciuni legate de administrarea proastă a societăţii.

Practic, toată lumea din „vechea gardă” putea fi legată de numele primarului Constanţei, Radu Mazăre. Pe de-o parte, este vorba despre fostul director Ştefan Marian, care lucrase anterior în Primăria Constanţa.

Sub administrarea sa, telegondola a ajuns în prag de faliment, astfel că, la începutul acestui an, a cerut aprobarea unui nou credit pentru refinanţarea contractului de leasing încheiat în ianuarie 2004 cu o dobândă destul de dezavantajoasă, de 15% pe an.

Acuzaţii între acţionari

Un alt apropiat al primarului se regăsea în Consiliul de Administraţie, unde reprezenta consiliul local. Ovidiu Rene Rohan este partener de afaceri cu primarul Mazăre la firma Royal Distribution Services.

Din luna aprilie, la conducerea SC Telegondola-Mamaia SRL a venit Florina Marcu. Ea a schimbat o serie de angajaţi de la casieri, paznici şi peronişti. După efectuarea unor verificări, a dispus rezilierea contractului cu firma care administra softul, Comteh. Aceasta colaborează şi cu Primăria Constanţei, administrând softul barierelor de la intrarea în staţiunea Mamaia.

O altă surpriză a venit odată cu verificarea contractului prin care o firmă aducea publicitate pe cabinele telegondolei. Deşi firma avea contract pentru 14 din cele 49 de unităţi, ea se folosea de toate, plus staţia Perla, care nu apărea în contract. Pentru închirierea acestui spaţiu publicitar, SC Telegondola-Mamaia SRL încasa 5.000 de euro/sezon. În urma închirierii şi a celorlalte 35 de cabine, societatea va încasa încă 30.000 de euro anul acesta.

Deţinută în coproprietate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, acţionar majoritar, cu 53,40%, şi Primăria Constanţa, Telegondola-Mamaia SRL a evitat în ultimul ceas intrarea în incapacitate de plată. În timp ce reprezentanţii ministerului consideră că vinovată e vechea conducere, „patronată” de Radu Mazăre, edilul spune că societatea a fost condusă mereu de oameni aleşi de minister. „Nu am făcut Telegondola ca o afacere din care să scoatem profit, ci ca pe o atracţie turistică. Acesta e şi motivul pentru care preţul unei călătorii e derizoriu. Nu am avut nicio legătură cu conducerea”, ne-a spus Mazăre.

CONFLICT

Hotel din Neptun, mărul discordiei

Conflictul dintre Ministerul Turismului şi primarul Radu Mazăre a început miercuri, când el a afirmat că sub mandatul Elenei Udrea statul român ar fi vândut un hotel pe care l-ar fi luat înapoi ulterior în închiriere, cu 50.000 de euro.

E vorba de Hotelul Oltenia, exploatat de SC Neptun Olimp. Cei de la minister spun că hotelul a adus venituri de 1,6 milioane de lei, dar societatea a avut pierderi din exploatarea altor active.

În plus, nici vânzarea, nici închirierea n-au fost iniţiate recent. „Privatizarea e din 2002, iar închirierea din 2007. Contractul se înnoieşte la începutul fiecărui an”, explică directorul Companiei de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News