Organizat de Teatrul Nottara, evenimentul propune spectacole senzaționale și o expoziție emoționantă, cu mari actori ai scenei bucureștene
FEST(IN) pe Bulevard se desfășoară până pe 22 octombrie. Înainte de a intra în sălile de spectacol, iubitorii teatrului au ocazia să revadă unii dintre cei mai mari actori ai scenei în expoziția „Teatrul Nottara: de pe scenă pe simeze”. Sunt fotografii din arhiva teatrului, unele cu peste 60 de ani vechime. Expoziţia este deschisă până la finalul festivalului, iar intrarea este liberă.
Spectacole
Astăzi: Sala Horia Lovinescu, ora 18.15, „Alcool”, regia Mihai Măniuțiu, muzica Ada Milea.Sala George Constantin, ora 21.00, „Iarna”, de Jon Fosse, regia Mihai Măniuțiu.
Mâine: Sala George Constantin, 19.30, „Efecte colaterale”, de Alexandru Popa; regia: Vlad Zamfirescu. Sâmbătă: Sala Horia Lovinescu, 18.00, „Familie de artişti”, de Kado Kostzer, Alfredo Arias, regia Alexander Hausvater. Spectacol nerecomandat sub 14 ani. Sala George Constantin, 21:00, „Un bilet spre fericire” , spectacol al Teatrului Sică Alexandrescu, Brașov, de Spiró Györg.
Duminică: „Când timpul nu se mișcă”, Teatrul Odeon, ora 18.00. Sâmbătă, la ora 16.00, cine se îmbracă în rochie de mireasă, indiferent de sex, și va ajunge primul la Teatrul Nottara, la „FestiNUNTĂ cu surprize”, va fi „aruncat” direct pe scenă, în spectacolul „Familie de artiști”.