Teatru pe scenă rotativă la Sibiu

Teatru pe scenă rotativă la Sibiu

Teatrul iese în stradă în oraşul de pe Cibin, după modelul spectacolelor medievale.

Sâmbătă seara, pe o scenă rotativă construită după modelul celor existente cu câteva secole în urmă, şi amplasată în Piaţa Mică, se va juca „Suferinţele Domnului Mockinpott”, de Peter Weiss. Spectacolul, o operă bufă în unsprezece tablouri, este regizat de Istvan Szabo, cu actorii secţiei germane de la Teatrul Naţional „Radu Stanca”.

„La bază se află muzica”

„E un proiect foarte interesant al secţiei germane, ce aminteşte de scena rotativă din vremea breslelor, unde se jucau misterele medievale”, a spus Constantin Chiriac, directorul teatrului sibian. „La bază se află muzica. Tot conflictul se desfăşoară între erou şi cor. Într-o lună şi jumătate, actorii au reuşit să cânte la un nivel extrem de performant”, a spus regizorul Istvan Szabo. Muzica originală este semnată de Ovidiu Iloc.

Spectacolul durează o oră, iar accesul este liber. Se va mai juca în 14 şi 15 aprilie, precum şi pe durata festivalului de teatru şi în cursul verii. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se va desfăşura între 28 mai şi 7 iunie şi va purta titlul „inOVAŢII”.

Ne puteți urmări și pe Google News