Tăriceanu e bolnav de scenarită, spune Alina Gorghiu

Tăriceanu e bolnav de scenarită, spune Alina Gorghiu

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu subliniază, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că la Cotroceni, la consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii formaţiunilor parlamentare, nu s-a făcut politică de partid, ci politica statului român, iar ''concluziile au fost absolut transparente - mai puţin pentru cei care suferă de scenarită''.

Totodată, ea îl acuză pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, de minciună, precizând că acesta a fost invitat de şeful statului, dar a refuzat să vină.

''Dl. Tăriceanu a fost invitat de preşedintele României la consultările pe tema unui proiect de ţară, dar a declinat invitaţia. Să ocupi a doua funcţie în stat şi să propagi minciuni despre o discuţie la care n-ai participat înseamnă să ai zero respect pentru instituţiile statului şi pentru funcţia ta. Mai poate însemna că aliaţii şi colegii te dezinformează sau că nu ai încredere în ce îţi transmit, ceea ce poate fi fatal într-un parteneriat politic. Domnii Liviu Dragnea şi Daniel Constantin ce au de spus? Nu voi comenta scenariile imaginate de dl Tăriceanu, cu 'laboratoare', 'binoame' şi 'planuri de forţă'. Ele pot face, mai degrabă, obiectul unor alt gen de analize... Revenind la lucruri cu adevărat importante, la Cotroceni nu s-a făcut politică de partid, ci politica statului român. A fost o discuţie bună, care poate să fie punctul de pornire pentru un viitor proiect de ţară. Şi obiectivele întâlnirii, şi concluziile au fost absolut transparente - mai puţin pentru cei care suferă de scenarită'', a scris vineri Alina Gorghiu pe Facebook.

Reacţia copreşedintelui PNL vine după ce liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut că discuţiile de la Cotroceni, de la începutul săptămânii, au fost pretextul pentru ca şeful statului să propună ca, după alegeri, România să fie condusă de un guvern de uniune naţională constituit din PSD şi PNL.

Citeste si: Plan ocult la Cotroceni pentru Guvern de uniune nationala. Cine susţine IPOTEZA