TANJUG: Continuă "războiul diplomatic" între Serbia și Muntenegru
- Ioan Bujor
- 29 ianuarie 2020, 04:30
Săptămâna trecută, Ministerul Afacerilor Externe din Muntenegru a interzis printr-o notă orală consilierului de la Ambasada Serbiei din Podgorica, Ljubisa Milovanovic, "intrarea în instituțiile de stat din Muntenegru, precum și contactele cu funcţionarii lor", scrie cotidianul "Novosti".
MAE al Serbiei a răspuns imediat cu o măsură reciprocă legată de Ana Raznatovic, consilier ministerial de la misiunea diplomatică muntenegreană de la Belgrad, se menţionează în articolul din Novosti, care citează surse neoficiale.
Djukanović: Cei care fac abuz de libertate religioasă ar vrea să distrugă Muntenegru
Președintele Muntenegrului, Milo Djukanović, a declarat în legătură cu controversata Lege privind libertatea religioasă că se face abuz de libertatea religioasă a cetățenilor pentru a se distruge Muntenegru. "Nu permiteți să se abuzeze de libertatea voastră religioasă în modul în care ea este abuzată în aceste zile în Muntenegru, pentru că se comite acest abuz ca să se distrugă Muntenegru", a declarat luni seară președintele Muntenegrului și al Partidului Socialist Democrat, în cadrul sesiunii Comitetului municipal al acelui partid din Tivat.
Traducere RADOR