Deşi Romstrade şi Jaypart au contracte în derulare cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), directorul Mihail Başulescu susţine că nu are nicio legătură cu faptul că a lucrat la ambele, spunândcă a fost un "simplu angajat". Pe de altă parte, soţia acestuia, Gabriela Başulescu, precizează în declaraţia sa de avere că şeful CNADNR a încasat, în calitate de ditamai directorul, salarii de la amândouă societăţile. Întrebat dacă este o coincidenţă sau nu faptul că ultimul contract semnat de CNADNR este tocmai cu Romstrade, Mihail Başulescu spune că nu a semnat el personal, dar că va verifica!

Cert este că instituţia pe care o conduce a parafat un act adiţional pentru lucrări suplimentare cu societatea Romstrade, firmă de la care Başulescu, în calitatea de director, a încasat, potrivit declaraţiei de avere a soţiei acestuia, depusă pe 7 iunie , nu mai puţin de 57.432 de lei. Mai mult, angajaţii Companiei au fost puşi, de aproximativ o săptămână, să analizeze contractele aflate în derulare cu Romstrade.

Notă de plată de 500.000 de lei

Totodată, acum câteva zile, exact când, prin publicarea în Monitorul Oficial a numirii sale în funcţia de director, i s-a conferit lui Başulescu dreptul de a semna acte oficiale, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Bucureşti a emis un ordin de plată pentru firma omului de afaceri Nelu Iordache în valoare de 500.000 de lei. Banii au plecat din conturile DRDP Bucureşti în cele ale Romstrade, pentru achitarea unor datorii legate de deszăpezirea făcută pe autostrada A2, denumită şi Autostrada Soarelui. Activitate la care, potrivit unor surse din cadrul CNADNR, firma de construcţii nu a excelat în iarna trecută, motiv pentru care Guvernul Boc nici nu a plătit integral şi la timp. Başulescu a încasat 7.401 de lei şi de la firma Jaypart SRL, tot în calitate de director. Concidenţă, societatea îşi are sediul, potrivit Ministerului de Finanţe, în Bucureşti, pe strada Buzeşti nr. 71. Adică, exact acolo unde are un sediu şi firma omului de afaceri Nelui Iordache- Romstrade.


Întreţinerea Autostrăzii Soarelui făcută de ROMSTRADE s-ar putea scumpi
FOTO: CODRIN PRISECARU

Jaypart SRL este deţinută de o firmă înregistrată în Londra, Jaypart Ltd, şi este administrată de Dragoş Niia, omul de încredere al lui Nelu Iordache, ambii fiind asociaţi în firma Blue Smart Travel.

Başulescu a mai încasat 92.924 de lei de la firma SC Gelmar Construct SRL, tot în calitate de director. Tot el este cel care, în 2004, a semnat contractul cu Bechtel, considerat şi acum cel mai pagubos contract pentru realizarea de autostrazi în Romania.

Act adiţional la reabilitarea DN 67 C

Romstrade, firma omului de afaceri Nelu Iordache, a semnat cu CNADNR un act adiţional la contractul de lucrări privind modernizarea DN67 C Bengeşti-Sebeş, în valoare de 110.254.529 de lei. Potrivit contractului, care stă la baza acestui act adiţional încheiat în 2008, societatea va încasa aproape 305 milioane de euro. Întrebat de ce a fost nevoie de acest act adiţional şi cum comentează faptul că a fost director la Romstrade, Başulescu a spus că nu ştie de contract. Ulterior, a adăugat: "Nu am semnat nimic. Dacă a semnat aşa ceva, a semnat Compania de Autostrăzi". Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, care se afla lângă director, l-a întrebat: "Ce este cu ăsta?". Başulescu l-a luat pe "nu" în braţe şi a răspuns: "Nu ştiu nimic". Actul adiţional este publicat pe site-ul CNADNR-ului.

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, l-a luat ieri pe Başulescu (foto stânga) din faţa presei când au început întrebările legate de firma Romstrade


Lucrări întârziate de Romstrade

Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au precizat, pentru EVZ, că firma Romstrade are probleme şi cu lucrarea "Proiectare şi execuţie Autostrada Nădlac-Arad", societatea fiind în mare întârziere.

Nelu Iordache a vorbit pe tema aceasta cu noul director al CNADNR, punându-se în discuţie semnarea unor acte adiţionale care să-i permită să întârzie lucrarea. Potrivit unui raport întocmit de Compania Naţională pe 31 mai 2012, lucrarea, începută pe 20.05.2011 şi care trebuie terminată până în aprilie 2013, este făcută doar în proporţie de 4,53%!

Alte companii care au primit contracte în aceeaşi perioadă, tot pentru construirea unor tronsoane de autostradă, au realizat 15-25% din lucrări.

În prezent, specialiştii Companiei fac cal­cule pentru a stabili noul buget pentru întreţinerea Autostrăzii A2, întreţinere pe care o face, evident, tot compania Romstrade, şi se negociază încheierea unor acte adiţionale pentru lucrarea de pe DN 6 şi centura Caracalului.

Mihail Başulescu a fost numit, pe 20 iunie 2012, director general interimar (cu preluare de atribuţiuni) al CNADNR. El şi-a făcut actele de angajare în companie şi a stat la discuţii cu fostul director Ionuţ Masala şi cu Nelu Iordache, patronul Romstrade, firma la care a lucrat până de curând.

Întrebat dacă consideră în regulă faptul că a fost directorul a două firme care au contracte cu CNADNR, Başulescu a oferit un răspuns năucitor reporterilor EVZ : "Dacă dvs. v-aţi muta la un alt ziar, ar fi vreo problemă? Urmăriţi-mi activitatea şi veţi vedea. Sunt transparent".

Firma patronată de Nelu Iordache a reuşit să realizeze doar aproximativ
5% din tronsonul de autostradă Nădlac-Arad


2013
este anul în care compania Romstrade trebuie să termine tronsonul de autostradă Nădlac-Arad


"Dacă dvs. v-aţi muta la un alt ziar, ar fi vreo problemă? Urmăriţi-mi activitatea şi veţi vedea."

Mihail Başulescu, director CNADNR

Citiţi şi:

  • GHICI cine va conduce CNADNR? Omul care a semnat contractul cu Bechtel
  • Deschiderea circulaţiei pe autostrada Bucureşti-Ploieşti SE AMÂNĂ. AFLĂ până când