zbor

Dezvăluirea unui deputat PNL. Lista cu țările în care am putea zbura după 15 iunie

Dezvăluirea unui deputat PNL. Lista cu țările în care am putea zbura după 15 iunie

Ministerul Transportului a anunțat că lista ţărilor cu care va fi reluat traficul aerian urmează a fi stabilită de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a propunerii Institutului...

Tarom introduce o nouă cursă spre Londra, începând din 8 iunie, în condiții speciale

Tarom introduce o nouă cursă spre Londra, începând din 8 iunie, în condiții speciale

Compania Tarom a anunțat, pe Facebook, că, de luni, 8 iunie, va fi introdus un nou zbor din București spre Londra și retur. Cursa va fi operată, însă, în condiții...

Grecia a suspendat zborurile! 12 cazuri noi de coronavirus descoperite într-o cursă

Grecia a suspendat zborurile! 12 cazuri noi de coronavirus descoperite într-o cursă

Guvernul de la Atena a hotărât suspendarea zborurilor spre și din Qatar, după ce au fost depistate 12 cazuri pozitive de Covid-19 într-un avion al companiei Qatar Airways. Astfel, Grecia...

TAROM iese din izolare! Unde vom putea călători şi  care vor fi tarifele

TAROM iese din izolare! Unde vom putea călători şi care vor fi tarifele

TAROM anunţă că va introduce în zilele de 28 şi 31 mai zboruri din Bucureşti către Madrid şi Barcelona şi retur. Totodată anunţă şi preţurile pe care le va aplica...

Ponta, acuzații grele la adresa Guvernului. Menținerea interdicției de zbor l-a enervat rău

Ponta, acuzații grele la adresa Guvernului. Menținerea interdicției de zbor l-a enervat rău

Liderul Pro România, Victor Ponta denunță noile reglementări ale Guvernului condus de Ludovic Orban care împiedică companiile aeriene să organizeze zboruri spre alte state din Europa. Ponta îi acuză pe...

Accident spectaculos. A sărit cu mașina 64 de metri. Video incredibil

Accident spectaculos. A sărit cu mașina 64 de metri. Video incredibil

Un accident spectaculos s-a petrecut în Polonia în acest weekend,  în localitatea Rabien, pe o șosea totalmente goală datorită restricţiilor legate de pandemie.   Șoferul în vârstă de 41 de...

S-a finalizat ancheta la TAROM. De ce nu au zburat avioanele în ziua moţiunii anti-Dăncilă

S-a finalizat ancheta la TAROM. De ce nu au zburat avioanele în ziua moţiunii anti-Dăncilă

S-a anunțat a fi o mega-anchetă care va arăta adevărul în legătură cu întârzierile operate de TAROM la zborurile interne, în ziua moţiunii anti-Dăncilă. Pe 10 octombrie 2019, ziua căderii...

Breakin news! Zoborurile către și dinspre China, interzise!

Breakin news! Zoborurile către și dinspre China, interzise!

Situația epidemiei cu coronavirus devine tot mai alarmantă. Decizie fără precedent! Zborurile către China, interzise! Compania britanică British Airways a anunțat miercuri dimineață suspendarea tuturor curselor aeriene către sau dinspre...

Familia Regală a României a rămas cu ochii-n soare pe hipodromul de la Băneasa

Familia Regală a României a rămas cu ochii-n soare pe hipodromul de la Băneasa

Miercuri 14 octombrie, zeci de mii de oameni din Bucureşti şi din alte oraşe depărtate ale provinciei, veniţi cu cheltuială mare pe Hypodromul Băneasa ca să vadă pe Blériot sburând,...

ANPC se ia la trântă cu companiile aeriene. Ne apără dacă suntem nemulțumiți de servicii

ANPC se ia la trântă cu companiile aeriene. Ne apără dacă suntem nemulțumiți de servicii

Pasagerii curselor aeriene care nu au fost mulţumiţi pot depune reclamaţii la operatorul aerian şi la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ne anunță o informare postată pe site-ul autorităţii. „Dacă...

Anulări de zboruri, întârzieri și bagaje pierdute. Companiile aeriene, obligate să plătească compensații pasagerilor păgubiți

Anulări de zboruri, întârzieri și bagaje pierdute. Companiile aeriene, obligate să plătească compensații pasagerilor păgubiți

În fiecare an, aproximativ 180.000 de români ajung să fie umiliți de companiile aeriene, intimidați de funcționari robotizați și de procedurile obtuze. Din lipsa timpului sau a răbdării, neștiutori sau...

Va fi haos în Europa! Peste 1500 de zboruri, afectate

Va fi haos în Europa! Peste 1500 de zboruri, afectate

În luna septembrie ar putea avea loc cea mai mare grevă din istoria companiei aeriene British Airways. Zborurile în Europa ar putea fi perturbate toată luna septembrie de numeroasele greve...

Grevă la aeroport. Zeci de zboruri au fost anulate

Grevă la aeroport. Zeci de zboruri au fost anulate

O grevă a provocat haosul pe aeroportul din Amsterdam. Peste 60 de zboruri au fost afectate. Peste 60 de zboruri au fost anulate sau întârziate, luni, la aeroportul Schiphol din...

Aglomerație infernală pe Aeroportul Otopeni. Oamenii își pierd zborurile

Aglomerație infernală pe Aeroportul Otopeni. Oamenii își pierd zborurile

Oamenii care vin pe Aeroportul Otopeni sunt nemulțumiți de cozile interminabile la care sunt nevoiți să aștepte, pentru ca în cele din urmă să piardă zborul pentru care s-au prezentat...

Revoluție: Aeroportul a fost ocupat! Peste 180 de zboruri anulate

Revoluție: Aeroportul a fost ocupat! Peste 180 de zboruri anulate

Conform site-ului aeroportului din Hong Kong, toate zborurile începând de luni şi până marţi dimineaţă au fost anulate. Astfel, prima cursă care urmează să se desfăşoare e programată marţi la...

Victorie! Franky Zapata a reuşit traversarea Canalului Mânecii zburând cu flyboardul. Video în articol

Victorie! Franky Zapata a reuşit traversarea Canalului Mânecii zburând cu flyboardul. Video în articol

După o primă tentativă nereuşită în iulie, francezul a traversat Canalul în 21 de minute ajungând la St Margaret's Bay cu flyboardul său dezvoltând o viteză de 160km/h. Cum să...

Omul zburător cade: Traversarea Canalului Mânecii, eşuată

Omul zburător cade: Traversarea Canalului Mânecii, eşuată

Franky Zapata a căzut în apă după ce a decolat de pe plaja Sangatte din Franţa cu ajutorul Flyboardul său. Zapata ar fi trebuit să aterizeze pe o platformă pentru...

Pregătiţi-vă pentru tehnologii SF! Când veţi călători cu Boom Supersonic

Pregătiţi-vă pentru tehnologii SF! Când veţi călători cu Boom Supersonic

Cu avionul de la Londra la New York în mai puţin de 4 ore, acesta este proiectul  revoluţionar Boom Supersonic prezentat. Proiectul Ouverture este mai rapid decât Concorde iar între 2025...

Dovezi incredibile de la NASA! O fotografie de pe Marte cu o pasăre în zbor a pus pe gânduri cercetătorii. Foto în articol

Dovezi incredibile de la NASA! O fotografie de pe Marte cu o pasăre în zbor a pus pe gânduri cercetătorii. Foto în articol

NASA a fotografiat o anomalie cu adevărat neașteptată pe planeta roșie: o pasăre care, potrivit unui expert în OZN-uri, ar putea fi o dovadă clară a vieţii pe Marte. Dar,...