Filmul complet al uciderii afaceristului Ioan Crișan. Cum s-au derulat faptele
- Andrei Arvinte
- 17 noiembrie 2024, 18:49
Ies la iveală detalii din complexul caz al morții omului de afaceri Ioan Crișan. Acesta a fost ucis pe 29 mai 2021, când mașina sa a explodat la scurt timp după ce părăsise parcarea unui supermarket situat la parterul unui bloc de locuințe.
ICCJ a stabilit că Laura Crișan și cei doi bărbați presupusi complici aveau „relații consolidate de prietenie” de mai mult timp. Cei trei se cunoașteau bine și cu „Frizerul”, individul care le-ar fi furnizat mecanismul utilizat pentru detonare.
Frizerul a oferit anchetatorilor detalii despre toate pașii urmați pentru a monta un telefon destinat detonării explozibilului, incluzând asamblarea dispozitivului exploziv.
Cum s-au derulat faptele
Presupușii complici au cumpărat detonatorul de la frizer cu două zile înainte de explozia mașinii în care se afla Ioan Crișan.
Pentru activarea bombei, bărbații ar fi folosit un telefon Alcatel 2003G, achiziționat de Horodincă, unul dintre inculpați, cu două zile înainte de producerea deflagrației. La locul exploziei au fost descoperite fragmente din bateria acestuia.
În noaptea dintre 28 și 29 mai 2021, cu o seară înainte de explozia în care Ioan Crișan a fost ucis, cei doi bărbați, Bulbuc și Horodincă, au "explorat" terenul. Ei au fost în apropierea locuinței lui Ioan Crișan, unde se găsea parcat autoturismul ce urma să explodeze a doua zi, fiind localizați în raza aceleiași celule GSM.
Apoi, inculpații au plantat explozibilul, „de putere scăzută, posibil făcut artizanal, pe bază de amestec pirotehnic”, sub autoturism, în fața casei lui Ioan Crișan.
S-au îmbogățit brusc
După uciderea lui Ioan Crișan, situația materială a celor doi bărbați – Horodincă și Bulbuc – s-a îmbunătățit brusc. Unul dintre ei a cumpărat o casă pe numele bunicului său și un autoturism în valoare de aproape 6 mii de euro, iar celălalt i-a împrumutat unui apropiat suma de 13 mii de euro și și-a renovat casa.
Certuri în familie
Curtea consideră că aceste tensiuni au apărut urmare a eşecurilor inculpatei Laura Crișan de a desfăşura "atât profesia de avocat, cât şi de a gestiona diferitele firme care au fost înfiinţate în considerarea persoanei sale de către tatăl său ori de a se implica eficient în firmele deţinute de victima Ioan Crişan”.
Fiica omului de afaceri primea lunar câte două mii de euro pentru întreținerea sa și a copiilor. Dar omul de afaceri era nemulțumit de faptul că Laura nu realiza nimic, deși avea studii juridice, în timp ce femeia îi reproșa tatălui său că „nu o susține”.
Ioan Crişan a murit pe 29 mai 2021, într-un atentat cu bombă la Arad. La trei ani și jumătate, Laura Crișan, fiica sa, și alți doi bărbați au fost arestați fiind acuzați de moartea acestuia.