Victor Ponta

Victor Viorel Ponta, politician român, născut la 20 septembrie 1972.

Ultima funcție: prim-ministru (7 mai 2012 – 22 iunie 2015; 9 – 29 iulie 2015; 10 august 2015 – 5 noiembrie 2015).

A mai fost membru al Guvernului ca ministru al Relației cu Parlamentul sau șef al Corpului de Control.

A fost președinte al PSD, acum este președintele Pro România.

Analiză BCS: Cum au fost manipulate sondajele înainte de prezidențiale

Analiză BCS: Cum au fost manipulate sondajele înainte de prezidențiale

Institutul condus de Bruno Ștefan a fost primul care l-a dat pe Klaus Iohannis câștigător al cursei pentru Cotroceni. Bruno Ștefan a amintit că, în iulie, Biroul de Cercetări Sociale...

CONTRADICŢII la nivel ÎNALT pe tema EVAZIUNII. PONTA felicită ANAF pentru rezultate, dar oficialii din FINANŢE nu susţin cifrele

CONTRADICŢII la nivel ÎNALT pe tema EVAZIUNII. PONTA felicită ANAF pentru rezultate, dar oficialii din FINANŢE nu susţin cifrele

Premierul Ponta a felicitat Agenţia Naţională de Administratrare Fiscală pentru încasările obţinute din combaterea evaziunii fiscale, care s-ar fi ridicat în 2014 la 6,5 miliarde lei, în condiţiile în care...

Ponta, despre Legea Big Brother: O nouă legislaţie trebuie să respecte decizia Curţii Constituţionale

Ponta, despre Legea Big Brother: O nouă legislaţie trebuie să respecte decizia Curţii Constituţionale

Premierul Victor Ponta susţine că este necesară o nouă legislaţie care să respecte decizia Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte tema reţinerii datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de...

Liberalii cer Guvernului să organizeze alegeri pentru posturile vacante de preşedinte de CJ şi primar

Liberalii cer Guvernului să organizeze alegeri pentru posturile vacante de preşedinte de CJ şi primar

PNL cere Guvernului să respecte legea și să organizeze alegeri peste tot unde funcţiile de preşedinte de consiliu judeţean şi primar sunt vacante. PNL acuză Executivul că încalcă legea, blocând...

Victor Ponta va scrie în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Franţei în memoria victimelor atentatului de la Paris

Victor Ponta va scrie în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Franţei în memoria victimelor atentatului de la Paris

Premierul Victor Ponta urmează să se deplaseze în jurul prânzului la Ambasada Franţei pentru a scrie un mesaj în registrul de condoleanţe deschis în memoria victimelor atentatului de la redacţia...

Este preşedintele Iohannis „pe mână” cu Ponta şi cu Antena 3?

Este preşedintele Iohannis „pe mână” cu Ponta şi cu Antena 3?

Conform planului, acest text trebuia să fie continuarea celui precedent şi să se refere la posibilele traiectorii ale lui Traian Băsescu şi Victor Ponta în anul 2015. Dar cum socoteala...

Klaus Iohannis şi Victor Ponta se întâlnesc, joi, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta despre ATACUL TERORIST din Franţa

Klaus Iohannis şi Victor Ponta se întâlnesc, joi, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta despre ATACUL TERORIST din Franţa

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta vor avea o întâlnire, joi, la Palatul Cotroceni. Potrivit unor surse politice citate de România TV, Klaus Iohannis şi Victor Ponta se vor...

Gândul lui Cristoiu: Klaus Iohannis către Justiție: Fii mai delicată cu corupții!

Gândul lui Cristoiu: Klaus Iohannis către Justiție: Fii mai delicată cu corupții!

Dan Andronic, printre alții, a sărit în apărarea lui Klaus Iohannis, criticat pentru Discursul de la CSM de ziariștii robespierrieni în chestiunea implicării Justiției în lupta împotriva corupției. EDITORIAL EVZ....

Klaus Iohannis, forțat să explice declarațiile despre Justiție

Klaus Iohannis, forțat să explice declarațiile despre Justiție

Multe dintre pozițiile exprimate cu o zi înainte în fața CSM, au fost nuanțate, ieri, de șeful statului într-un interviu pentru „Adevărul”. Klaus Iohannis a reinterpretat dorința sa ca România...

Planurile PMP pentru 2015: opoziție la PSD. Elena Udrea a anunțat că va susține moțiunea de cenzură a PNL.

Planurile PMP pentru 2015: opoziție la PSD. Elena Udrea a anunțat că va susține moțiunea de cenzură a PNL.

Președintele PMP, Elena Udrea, a afirmat că, în 2015, formațiunea pe care o conduce va face opoziție la PSD. În context, ea a spus că PMP va susține moțiunea de...

Ponta a discutat cu Iohannis şi cu şeful SRI despre atacul din Paris. Gradul de alertă nu va fi sporit în România

Ponta a discutat cu Iohannis şi cu şeful SRI despre atacul din Paris. Gradul de alertă nu va fi sporit în România

Premierul Victor Ponta a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, despre atacul terorist de la Paris, oficialii convenind că în România...

Premierul Victor Ponta a transmis condoleanţe după atacul armat din Paris

Premierul Victor Ponta a transmis condoleanţe după atacul armat din Paris

Premierul Victor Ponta a transmis condoleanţe familiilor victimelor atacului terorist comis astăzi la sediul publicaţiei franceze Charlie Hebdo. Victor Ponta a publicat mesajul pe Twitter, în limba franceză. "Sunt profund...

Elena Udrea: Ponta crește alocațiile pentru copii impozitându-le

Elena Udrea: Ponta crește alocațiile pentru copii impozitându-le

Președintele PMP, Elena Udrea, a afirmat că mii de copii din județul Argeș sunt impozitați de guvernul Ponta, chiar dacă în timpul campaniei electorale, Victor Ponta și Rovana Plumb anunțat...

PONTA: "Preţul petrolului a scăzut peste tot în lume, numai la noi nu scade."

PONTA: "Preţul petrolului a scăzut peste tot în lume, numai la noi nu scade."

Premierul Victor Ponta le-a solicitat astăzi ministrului Transporturilor şi ministrului Finanţelor să discute cu reprezentanţii companiilor despre preţul combustibilului, arătându-se convins că printr-o astfel de discuţie se va putea ajunge...

INTRĂ ÎN GREVA FOAMEI. Revoluţionari constănţeni se alătură protestatarilor de la Guvern

INTRĂ ÎN GREVA FOAMEI. Revoluţionari constănţeni se alătură protestatarilor de la Guvern

Cel puţin 10 revoluţionari din Constanţa au decis să intre, astăzi, în greva foamei, alăturându-se astfel celor şapte colegi care protestează de trei zile la Bucureşti, cerând guvernului retragerea Ordonanţei...

Impozit pe alocaţia copiilor. PONTA îşi cere scuze că li s-a cerut copiilor să plătească TAXE PE ALOCAŢIE

Impozit pe alocaţia copiilor. PONTA îşi cere scuze că li s-a cerut copiilor să plătească TAXE PE ALOCAŢIE

După ce Fiscul a cerut ca din alocaţia de 42 de lei să fie plătite contribuţii de asigurări de sănătate aferente anului 2012 în cazul ca câteva mii de copii...

Klaus Iohannis, despre relaţia cu Victor Ponta: Nu avem niciun fel de coabitare, pact sau înţelegere

Klaus Iohannis, despre relaţia cu Victor Ponta: Nu avem niciun fel de coabitare, pact sau înţelegere

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, referitor la relaţia cu premierul Victor Ponta, că nu are cu acesta niciun fel de coabitare, pact sau înţelegere, însă este normal să aibă...

Revoluţionarii continuă protestul la Guvern şi greva foamei

Revoluţionarii continuă protestul la Guvern şi greva foamei

Revoluţionarii sunt nemulţumiţi că nu au primit un răspuns de la premier şi spun că vor continua protestul la sediul Guvernului şi greva foamei, până când va fi retrasă OUG...

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat luni la consultări partidele parlamentare

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat luni la consultări partidele parlamentare

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis marţi o invitaţie partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament pentru a participa luni la consultări pe tema finanţării Apărării, informează Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei...

Iohannis, discurs controversat la CSM

Iohannis, discurs controversat la CSM

Președintele vrea ca Procurorul General să fie membru al CSAT, iar CSM, ÎCCJ și Parchetul să aibă drept de inițiativă legislativă. Președintele Klaus Iohannis a prezidat, ieri, prima ședință a...