vatican

Cetatea Vaticanului, oficial Statul Cetății Vaticanului, adesea prescurtat Vatican, este un oraș-stat suveran fără ieșire la mare.

Condus de papă, este o enclavă în Roma și servește drept centru administrativ al Bisericii Catolice.

Cetatea Vaticanului este guvernată de Scaunul Romei, cunoscut în mod obișnuit sub numele de Sfântul Scaun, el însuși o entitate suverană în temeiul dreptului internațional, care își menține puterea temporală, guvernarea, diplomația și independența spirituală.

Vaticanul este folosit și ca metonimie pentru Sfântul Scaun, care este organul central de conducere al Bisericii Catolice și al Cetății Vaticanului, compus din papă și Curia Romană.

Statul independent Cetatea Vaticanului a luat ființă în 1929 prin Tratatul de la Lateran dintre Sfântul Scaun și Regatul Italiei, care îl considera o creație nouă, nu un vestigiu al Statelor Papale mult mai mari (756–1870), care cuprinseseră anterior o mare parte din Italia Centrală.

Va spune Papa Francisc „DA” preoților căsătoriți?

Va spune Papa Francisc „DA” preoților căsătoriți?

Episcopii catolici din întreaga lume se întrunesc, începând cu ziua de duminică, la Vatican, pentru a discuta despre viitorul bisericii în Amazon. Cu această ocazie vor fi abordate subiecte controversate...

Percheziții în inima Vaticanului. Banul, ochiul Dracului

Percheziții în inima Vaticanului. Banul, ochiul Dracului

Birourile Secretariatului de Stat al Vaticanului, echivalentul Ministerului de Externe al Sfâtului Scaun, au fost controlate marți de forțele de ordine. În spatele controlului forţelor de ordine se află reclamaţiile...

Papa Francisc l-a primit pe preotul activist LGBT James Martin

Papa Francisc l-a primit pe preotul activist LGBT James Martin

Suveranul Pontif dă încă o dată apă la moară criticilor care îl acuză că împinge Biserica Catolică pe calea stângismului. Papa Francisc a avut luni o întâlnire privată cu un...

O asociație SECRETĂ care luptă împotriva PAPEI, pusă sub supraveghere

O asociație SECRETĂ care luptă împotriva PAPEI, pusă sub supraveghere

Asociaţia internaţională Vestitori ai Evangheliei, recunoscută de Vatican, dar suspectată ca fiind o societate secretă care se opune Papei, a fost pusă sub supraveghere de Sfântul Scaun. Asociaţia internaţională Vestitori...

Greta Thunberg, fata care a speriat până şi Vaticanul

Greta Thunberg, fata care a speriat până şi Vaticanul

Jurnalistul Renato Farina dezbate în editorialul său cel mai fierbinte subiect: fata care a pus pe jar o lume întreagă - Greta Thunberg De ce e normal să fim revoltaţi...

Papa Francisc trage semnalul de alarmă. Pericolul care amenință omenirea „Am creat o situaţie de urgenţă”

Papa Francisc trage semnalul de alarmă. Pericolul care amenință omenirea „Am creat o situaţie de urgenţă”

Papa Francisc a cerut, duminică, fiecărui om de pe Pământ să îşi schimbe obiceiurile şi stilul de viaţă pentru a limita efectele devastatoare ale modificărilor climatice şi să pună presiune...

Descoperirea deceniului în inima Vaticanului. Misterul care a alimentat zeci de teorii ale conspirației

Descoperirea deceniului în inima Vaticanului. Misterul care a alimentat zeci de teorii ale conspirației

Vatican. Experţii au descoperit mii de oase după deschiderea sâmbătă a două osuare dintr-un cimitir al Vaticanului. Descoperirea a fost făcută ca urmare a eforturilor de a rezolva misterul ce...

Emanuela, fata dispărută în tenebrele Vaticanului. Cel mai mare Mister din istoria penală a Italiei

Emanuela, fata dispărută în tenebrele Vaticanului. Cel mai mare Mister din istoria penală a Italiei

Deschiderea a două morminte astăzi la cimitirul din Vatican nu a adus nici o informație despre dispariția enigmatică a unei fete acum 36 de ani. Rareori dispariția unei persoane a...

Vaticanul, pe urmele unui mare mister. Papa şi-a dat acordul

Vaticanul, pe urmele unui mare mister. Papa şi-a dat acordul

Două morminte dintr-un cimitir german din Cetatea Vaticanului vor fi deschise joi, pentru a elucida o dispariție misterioasă ce a avut loc în urmă cu zeci de ani. Emanuela Orlandi,...

Lideri catolici din Ucraina , așteptați la Vatican, după întâlnirea Papei Francisc cu Vladimir Putin

Lideri catolici din Ucraina , așteptați la Vatican, după întâlnirea Papei Francisc cu Vladimir Putin

Prelați catolici din Ucraina sunt așteptați la Vatican pentru a discuta despre consecințele rupturii între Biserica Ortodoxă Rusă și cea Ucraineană După ruptura de Moscova, biserica ucraineană a fost recunoscută...

Rusia construiește un „Vatican ortodox” de 2 miliarde de dolari

Rusia construiește un „Vatican ortodox” de 2 miliarde de dolari

Biserica Ortodoxă rusă a elaborat planurile pentru construirea unui centru ortodox, după modelul Vaticanului, în regiunea Moscovei. Informația a fost dată publicității joi de cotidianul economic Vedemosti. Oficialii Bisericii ruse...

Alertă la Vatican! Cum vrea să purifice oamenii un episcop catolic

Alertă la Vatican! Cum vrea să purifice oamenii un episcop catolic

Vaticanul poate considera o alertă din cauza a aceea ce vrea să facă Episcopul catolic Rubén Darío Jaramillo Montoya. Acesta plănuiește să purifice locuitorii orașului columbian Buenaventura pentru a-i scăpa...

Celibatul preoților catolici. Vaticanul ar putea renunța parțial la el

Celibatul preoților catolici. Vaticanul ar putea renunța parțial la el

Celibatul preoților catolici ar putea fi abolit parțial, astfel că unii preoții catolici ar putea avea dreptul la căsătorie. Vaticanul pregătește decizia. Celibatul preoților catolici ar putea fi abolit parțial,...

Nu mai tratați săracii asemenea gunoaielor! Îndemnul unui om foarte puternic

Nu mai tratați săracii asemenea gunoaielor! Îndemnul unui om foarte puternic

Papa Francisc a deplâns felul în care sunt trataţi, în zilele noastre, săracii, ''asemenea unor gunoaie'', în mesajul consacrat celei de-a treia Zi Mondiale a Săracilor, care va fi celebrată...

Vaticanul aduce noi critici comunității LGBT. Reacția catolicilor care apară drepturile persoanelor intersex

Vaticanul aduce noi critici comunității LGBT. Reacția catolicilor care apară drepturile persoanelor intersex

Vaticanul a luat o nouă poziție, în care respinge principiul conform căruia oamenii ar trebui să aibă libertatea să-şi aleagă genul, considerând că noțiuni precum „intersex” sau „transgender” nu reprezintă...

Papa Francisc a făcut o dezvăluire surprinzătoare: „Da, e adevărat!”

Papa Francisc a făcut o dezvăluire surprinzătoare: „Da, e adevărat!”

De la alegerea sa în martie 2013, Papa Francisc a efectuat 30 de vizite în străinătate, o medie de cinci în fiecare an. Benedict al XVI-lea şi Ioan Paul al...

Papa Francisc a modificat rugăciunea „Tatăl nostru”. Cum va arăta de acum

Papa Francisc a modificat rugăciunea „Tatăl nostru”. Cum va arăta de acum

Vaticanul a aprobat modificarea rugăciunii „Tatăl Nostru” pentru slujbele catolice. Potrivit cbnews.com va fi schimbată numai o anumită sintagmă din cadrul rugăciunii. Modificarea face referire doar la un fragment din rugăciunea...

Întors din România, Papa Francisc se întâlnește cu Putin

Întors din România, Papa Francisc se întâlnește cu Putin

Vladimir Putin va fi primit de Papa Francisc la Vatican pe 4 iulie, a anunțat joi Sfântul Scaun într-un comunicat de presă extrem de concis. Vizita lui Putin a fost...

Ce a zis Papa Francisc astăzi, la Vatican, despre vizita în România

Ce a zis Papa Francisc astăzi, la Vatican, despre vizita în România

Astăzi, a avut loc la Vatican, Audiența Generală în care a vorbit despre vizita Excelenței Sale în țara noastră. Delegația României la Vaticana fost formată din 32 de persoane, în...

Scurta și furtunoasa relație Vatican-România

Scurta și furtunoasa relație Vatican-România

Relațiile dintre statul român și Vatican par ”istorice”, dacă e să folosim un cuvânt foarte des utilizat zilele astea, dar nu este așa. Abia la anul această relație ”împlinește” un...