Legăturile lui Dan Barna cu Venezuela
Liderul USR Dan Barna face parte, alături de alți nouă parlamentari, din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Venezuela. Deputatul PMP Marius Pașcan, care face și el parte din grup,...
USR este un partid politic din România care a fost fondat în 2016. Susține democrația, reformele administrației publice, combaterea corupției, transparența și modernizarea țării. În primul rând, USR a fost lansat ca o mișcare civică de către Uniunea Salvați Bucureștiul (USB), o organizație politică locală care a fost înființată pentru a combate corupția și ineficiența administrativă a orașului București. USB s-a transformat într-un partid național, USR, după alegerile locale din 2016, pentru a susține aceleași obiective la nivel național.
1. Transparență și anticorupție: USR a militat împotriva corupției și pentru un sistem de justiție independent, susținând implementarea unor măsuri de prevenire a abuzurilor și îmbunătățirea transparenței în administrația publică.
2. Modernizare și digitalizare: Partidul susține modernizarea administrației publice prin digitalizarea și eficientizarea procedurilor, reducând birocrația.
3. Educație și sănătate: USR a propus reforme pentru îmbunătățirea sistemelor de educație și sănătate, considerându-le o prioritate pentru dezvoltarea economică și socială a României.
4. Sustenabilitate și ecologie: De-a lungul timpului, USR a susținut politici de protecție a mediului, susținând proiecte și legi care reduc poluarea și protejează resursele naturale.
Poziția politică a USR este de centru-dreapta, pro-europenă și susținătoare a statului de drept. Este un partid pro-democratic, iar membrii săi au servit adesea ca vocea opoziției față de politici considerate neclare sau corupte.
Deși a întâmpinat provocări și neînțelegeri interne pe parcursul existenței sale, USR continuă să fie o forță importantă în politica românească, promovând reforme și măsuri pentru o guvernare eficientă și corectă.
Liderul USR Dan Barna face parte, alături de alți nouă parlamentari, din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Venezuela. Deputatul PMP Marius Pașcan, care face și el parte din grup,...
Adrian Dohotaru, un fost membru al USR, a lansat un atac la adresa lui Andrei Caramitru după ce acesta i-a numit pe jurnaliști „instrumente ale mafiei”. „Caramitru tocmai a făcut-o...
Biroul Național al USR va decide, în această seară, dacă alegerile interne se vor amâna până după alegerile prezidențiale, așa cum cer tot mai mulți membri, nemulțumiți că Dan Barna...
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a lansat săgeți ironice la adresa candidatului USR-PLUS pentru prezidențiale, Dan Barna. Funeriu a explicat într-o postare pe Facebook că succesul lui Barna la...
Deputatul USR Cosette Chichirău l-a atacat dur pe contracandidatul său la șefia partidului, Dan Barna (actualul lider USR). Alegerile întrne din cadrul Uniunii se vor încheia la jumătatea lunii septembrie,...
Cosette Chichirău, contracandidata lui Dan Barna la șefia USR, îi cere acestuia să amâne alegerile interne până după cele prezidențiale. „Ai refuzat orice dezbatere în cursa internă pentru președinția partidului...
Un imens scandal a izbucnit în USR după ce o membră a formațiunii a lansat acuzații de hărțuire sexuală la adresa unuia dintre liderii partidului. Este vorba de fostul ONG-ist,...
Fostul ministru al Învățământului Daniel Funeriu dezvăluie culisele prevederii privitoare la angajamentul cu Securitatea din statutul USR-PLUS. „Iar am avut 100% dreptate. Dl. Barna și PLUS au băgat chestia cu...
Alianța USR-PLUS a fost la un pas de a se încheia înainte de a începe din cauza unui amendament la Protocolul de colaborare la care oamenii lui Dacian Cioloș au...
USR își va alege noul președinte la jumătatea lunii septembrie. Bătălia se poartă între Dan Barna, actualul șef al partidului, și deputatul de Iași Cosette Chichirău. Fiecare poartă o campanie...
Alegerile pentru președinția USR, la care Dan Barna pare favorit, au scos în scenă și politicieni cu mai puțină notorietate, dar cu nume exotice. Alexandru Cristian Surcel unul dintre aspiranții...
Alianța USR-PLUS a stabilit prin regulament modul de desemnare a candidaților la alegerile parlamentare și locale. Au inclus și o prevedere legată de colaborarea cu Securitatea. Numai că de aici...
Jurnalistul Moise Guran atacă dur programul de guvernare propus de USR și vorbește despre riscurile la care e expus acesta. Lumea îl va respinge fie pentru că forțează acolo unde ar...
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu s-a transformat într-un vigilent supraveghetor al Alianței USR-PLUS și a devenit un veritabil agent de igienizare. El lucrează în favoarea USR și promite vigilență...
Potrivit surselor „Evenimentului zilei”, toate măsurătorile sociologice comandate în interiorul PNL susțin că partidul Brătienilor nu are nicio șansă să câștige alegerile pentru Primăria Capitalei, Bucureștiul fiind, potrivit sondajelor, un...
După cum deja se știe, USR și PLUS, formațiuni politice conduse de Dan Barna și, respectiv, Dacian Cioloș, au încheiat un Protocol de constituire a unei alianțe politice. Printre altele,...
Liderul USR Dan Barna are un candidat redutabil la președinția formațiunii în deputata de Iași Cosette Chichirău. Până acum, toate disputele care au avut loc între cei doi au fost...
Gafele prezidențiabilului USR+PLUS Dan Barna au fost eclipsate, în interiorul partidului, de asperitățile care erodează tot mai mult alianța înainte de intrarea în competiția electorală mare și înainte de testul...
Rivalizând atât în lupta pentru Cotroceni, cât și pentru supremație, într-un bazin electoral în care există numeroase vase comunicante – pe care ambele partide le consideră esențiale în perspectiva viitorului...
Theodor Paleologu le-a transmis un mesaj europarlamentarilor USR într-o postare pe Facebook și i-a îndemnat pe aceștia la o coaliție românească în Parlamentul European prin care, spune el, ar fi...