Se ascut cuțitele în USR. Chichirău sare la gâtul lui Barna. Un partid imatur?
- Mihnea Talau
- 26 august 2019, 11:07
Deputatul USR Cosette Chichirău l-a atacat dur pe contracandidatul său la șefia partidului, Dan Barna (actualul lider USR). Alegerile întrne din cadrul Uniunii se vor încheia la jumătatea lunii septembrie, cei doi aflându-se în competiție directă.
„Ai refuzat orice dezbatere în cursa internă pentru președinția partidului până pe 31 august, ultima zi de campanie. Ai organizat alegerile interne înaintea celor prezidențiale. Două greșeli care ne dau de gândit. Dar a greși e omenește. Repară aceste greșeli acum – hai să dezbatem, hai să amânăm alegerile – și vei putea intra onorabil în cele două curse, pentru președinția USR și a țării. Persistă în greșeală și îți vei pierde legitimitatea de a candida într-un proces democratic, pentru că nu pare că susții democrația”, a scris Cosette Chichirău într-un mesaj postat pe un grup de discuții al USR.
Cu toate acestea, la conferința de presă ce a avut loc duminică la Iași, Chichirău a spus că nu este în conflict cu Dan Barna.
„USR este un partid care este foarte aproape de maturitate, nu suntem chiar un partid matur, dar ajungem acolo. Asta înseamnă că avem foarte mulți lideri, eu pot să mă gândesc la cel puțin 20-30 persoane din USR, mulți dintre ei sunt în echipa cu care eu candidez la biroul național, care ar putea să-și asume rolul de președinte al partidului. Suntem un partid democratic, asta înseamnă că nu avem un avem un lider suprem care trebuie să aibă toate funcțiile: și președinte de partid, și candidat la președenția României și nu mai știu eu ce funcții mai apar. (…) Nu există un conflict, dacă nu am fi un partid democratic, nu ar putea să existe critici. Mi se pare complet legitim să avem critici unul pentru alții, iar acest lucru duce la progres și în partid, și în România. Nu există atacuri, conflicte și dezbinări, asta pot să vă asigur”, a afirmat Cosette Chichirău, conform RealitateaTV.