Bătălia pentru Cotroceni adâncește tensiunile dintre PNL și Alianța USR-Plus. Un scenariu apocaliptic pentru liberali
- Adrian Dumitru
- 12 august 2019, 06:36
Rivalizând atât în lupta pentru Cotroceni, cât și pentru supremație, într-un bazin electoral în care există numeroase vase comunicante – pe care ambele partide le consideră esențiale în perspectiva viitorului an, când se desfășoară alegeri locale și parlamentare –, șicanele și contrele dintre PNL și Alianța USR-Plus se îndesesc de la o zi la alta.
Aceasta deși, oficial, liderii celor două partide au regizat, sâmbătă, o armonie strategică, de conjunctură, folosind mitingul disporei din Piața Victoriei și în scopul electoral de a strânge semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis, respectiv Dan Barna, la Cotroceni, dar și pentru o serie de exerciții de imagine vizibile cu ochiul liber.
Un scenariu apocaliptic pentru liberali
În spatele ușilor închise însă, agendele imediate ale celor două tabere politice sunt cât se poate de diferite, ba chiar se bat cap în cap, motivele fiind, de altfel, de ordinul evidenței: Klaus Iohannis și-o dorește pe Viorica Dăncilă (sau pe oricare alt candidat al PSD) în turul doi al bătăliei pentru Cotroceni, întrucât atât șeful statului cât și liderii PNL îl consideră pe rivalul USR-ist Dan Barna un contracandidat riscant, mai cu seamă că acesta va fărâmița bazinul electoral anti-PSD.
Pe cine ar pune ștampila votanții PSD?
Dan Barna ar putea beneficia, finalmente, de susținerea unor segmente din electoratul PSD, întrucât acestea vor prefera să voteze împotriva lui Klaus Iohannis, fiindcă acesta a fost prezentat de Dragnea și de ceilalți lideri ai PSD, timp de doi ani și jumătate, drept cel mai mare inamic al partidului celor trei trandafiri. Într-un astfel de scenariu funebru pentru liberali, deși nu ar juca finala pentru Cotroceni, votanții PSD ar face diferența în ceea ce privește alegerea președintelui României. Acesta este unul dintre motivele pentru care, în pofida aparențelor regizate din rațiuni strategice, PNL nu va îngropa, într-un viitor apropiat, securea războiului cu Alianța USR-Plus.
Fantezii de „om nou”
De partea cealaltă a baricadei, după ce s-a impus cu chiu, cu vai în poziția de prezidențiabil al USR-Plus, Dan Barna chiar crede că, ajungând în turul al doilea, Alianța ar putea să stârnească valul electoral necesar învingerii lui Klaus Iohannis. Cu toate acestea, scenariul subestimează total faptul că PSD rămâne partidul cu cei mai mulți primari, parlamentari și, ceea ce contează în actuala aritmetică electorală, beneficiază de aportul a numeroase organizații teritoriale, care și-ar putea spune cuvântul la urne, așa cum au făcut-o de-a lungul timpului.
Când doi se bat...
În ambele tabere, există însă și oameni care sunt convinși că astfel de tensiuni și animozități ajută din plin PSD. Bunăoară, Andrei Lupu – membru al Biroului Național Plus – susține că, în contextul numeroaselor atacuri dintre susținătorii lui Klaus Iohannis și cei ai lui Dan Barna, implicit, între simpatizanții sau membrii Plus, USR și PNL, „PSD-ul face ce vrea”. „În ultimele zile am văzut o grămadă de atacuri între susținătorii lui Klaus Iohannis și cei ai lui Dan Barna. Implicit, între simpatizanții/membrii PLUS, USR și PNL. Ok, e clar că nu suntem de acord cu privire la cine ar fi cel mai bun președinte. Putem, totuși, să fim de acord că în timp ce noi ne certăm între noi, PSD-ul face ce vrea? Și o să facă la fel și anul viitor, ba chiar și după 2020, dacă noi tăiem toate punțile de colaborare? Hai să fim maturi. Să câștige cel care convinge cei mai mulți votanți, fără să îl atace inutil pe celălalt”, a scris Andrei Lupu, pe Facebook. Vă amintim că liderul USR Dan Barna a declarat, la finalul săptămânii, că existența USRPLUS și a unei alternative politice se datorează și președintelui Klaus Iohannis. De asemenea, el a avertizat și că va face o evaluare a mandatului lui Iohannis, în timpul campaniei electorale.