Langoșii reprezintă un deliciu apreciat de mulți români, fiind savurați adesea atât în varianta dulce, cât și în cea sărată. Rețeta de post nu e grea deloc, iar rezultatul final va încânta toți membrii familiei, determinându-i să ceară încă porție.

Pentru această rețetă de langoși de post, este necesară frământarea, iar un ingredient, la prima vedere obișnuit, va da preparatului final acel gust mult visat. Pentru a obține rezultatul dorit, trebuie să urmați cu strictețe pașii indicați.

Rețetă de langoși de post

În mod tradițional, langoșul este o pâine plată realizată dintr-o combinație de făină, lapte, drojdie și cartofi sau iaurt. În antichitate, era copt în cuptor, o tradiție care încă mai persistă în anumite regiuni, după care era acoperit cu diverse ingrediente.

Ingrediente

• 750 grame de făină,
• 30 grame de drojdie proaspătă sau 10 grame granulată,
• o linguriță zahăr,
• 350 ml apă,
• o linguriță sare
• 500 grame de piure de cartofi.

Mod de preparare rețetă langoși de post

1. Curăță doi-trei cartofi medii pentru a începe.
2. Toacă-i și pune-i la fiert în apă suficientă pentru a-i acoperi complet.
3. În paralel, pregătește drojdia. Încălzește apa și amestecă drojdia (proaspătă sau uscată) cu zahărul într-un bol.
4. Adaugă apoi apa și o lingură de făină la amestecul de drojdie.
5. Amestecă totul până când obții o compoziție omogenă.
6. Lasă compoziția deoparte pentru a activa drojdia.
7. După ce cartofii s-au fiert, strivește-i și adaugă maiaua de drojdie peste piureul obținut.
8. Mixează bine și încorporează făina treptat. Frământă aluatul până când devine compact.
9. Acoperă vasul cu folie alimentară și lasă-l la dospit pentru cel puțin o oră.
10. După ce aluatul a crescut suficient, presară făină pe blatul de lucru și pe mâini. Împarte aluatul în mai multe bucăți și modelează-le sub formă de discuri.
11. Prăjește-le în ulei încins până când devin aurii pe ambele părți, potrivit rețetefeldefel.ro.

De unde provin langoșii

Langoșul își trage numele de la termenul „láng” din limba maghiară, care semnifică „flacără”.

Conform dicționarului din Beszterce din începutul secolului al XV-lea, cel mai vechi „dicționar” maghiar cunoscut astăzi, langoșul are ca strămoș suprem panis focacius. Acesta era atribuit romanilor, de unde derivă și pâinea plană italiană numită focaccia.

O variantă a langoșului era prezentă atât în bucătăria bizantină, cât și în cea otomană, fiind denumită lalanga. În bucătăria bizantină, era consumată doar ca desert, în timp ce în Turcia otomană era servită atât ca desert dulce, cu miere, cât și ca mâncare sărată, cu brânză.

Lalanga continuă să existe în bucătăria turcească, precum și în cea grecească.

În vremurile de demult, langoșul era prăjit în apropierea cuptorului din cărămidă, chiar lângă flăcări. Se realiza din aluat de pâine și era adesea servit ca mic dejun în zilele în care se cocea pâinea proaspătă.

Astăzi, oamenii nu mai dispun de cuptoare din cărămidă și nici nu produc pâinea acasă în aceeași măsură, așa că langoșul este în mod obișnuit prăjit în ulei.