traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Băsescu îl avertizează pe Iohannis. Ce efect devastator pot avea alegerile anticipate

Băsescu îl avertizează pe Iohannis. Ce efect devastator pot avea alegerile anticipate

Fostul președinte Traian Băsescu l-a avertizat pe Ludovic Orban să aibă grijă ce-și dorește, în legătură cu anticipatele, deoarece s-ar putea să nu iasă așa cum și-a propus, lăsând să...

Băsescu nu se teme de Iran. Care este secretul. „România nu este vulnerabilă”

Băsescu nu se teme de Iran. Care este secretul. „România nu este vulnerabilă”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că România nu este vulnerabilă la atacurile iraniene, în cazul izbucnirii unui conflict între SUA și Iran. Potrivit spuselor sale, acest lucru este posibil...

Băsescu râde de Iran: „Mai mult de atât nu pot!” „Vai de cel care va primi lovitura SUA!”

Băsescu râde de Iran: „Mai mult de atât nu pot!” „Vai de cel care va primi lovitura SUA!”

Fostul președinte Traian Băsescu nu crede că Iranul are forță să lovească SUA mai mult decât a făcut-o în atacurile din noaptea trecută. Europarlamentarul PMP a precizat că SUA ar...

Dan Voiculescu, analiză tăioasă depre relațiile României cu SUA

Dan Voiculescu, analiză tăioasă depre relațiile României cu SUA

Dan Voiculescu, fondatorul posturilor de televiziune Antena 1 și Antena 3 , face o analiză tranșantă despre relațiile României cu Statele Unite. El spune că, de ani buni, liderii de...

Traian Băsescu: Iranul nu are capabilitatea să lovească SUA, dar va căuta să lovească măcar un aliat

Traian Băsescu: Iranul nu are capabilitatea să lovească SUA, dar va căuta să lovească măcar un aliat

Fostul preşedinte Traian Băsescu a avertizat că România trebuie să-şi ia măsuri de precauţie deoarece Iranul ar putea să lovescă orice aliat al SUA. Şi noi... suntem un aliat al...

Băsescu explică de ce nu avem nevoie de anticipate şi ce am pierde dacă s-ar demara

Băsescu explică de ce nu avem nevoie de anticipate şi ce am pierde dacă s-ar demara

Traian Băsescu a explicat în direct la România TV de ce nu avem nevoie de anticipate în aceste momente. Anticipatele nu-şi au nicio utilitate publică Traian Băsescu: "Pentru ce ne...

Al Treilea Război Mondial. Băsescu: România, obligată să ia măsuri față de pericolul Iran

Al Treilea Război Mondial. Băsescu: România, obligată să ia măsuri față de pericolul Iran

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat duminică seară, la RTV, că România nu trebuie să rupă relaţiile cu SUA  intrând în vreo parte a conflictului care a zguduit o lume...

Rolul capital al României în scandalul dintre SUA și Iran. Dezvăluiri de ultim moment

Rolul capital al României în scandalul dintre SUA și Iran. Dezvăluiri de ultim moment

Tensiunile dintre Statele Unite ale Americii și Iran au alarmat întreg mapamondul, subiect pe marginea căruia a comentat și Traian Băsescu. În opinia lui Traian Băsescu, uciderea generalului iranian Soleimani...

Traian Băsescu: Cea mai mare fraudă din istoria României - 6 miliarde de euro anual!

Traian Băsescu: Cea mai mare fraudă din istoria României - 6 miliarde de euro anual!

Fostul președinte Traian Băsescu vorbește despre problemele reale cu care se confruntă România, ca țară membră a Uniunii Europene. Într-o postare pe Fb a începutr să prezinte situația fraudării TVA....

Va fi războiul monden al anului! Elena Băsescu luptă pentru copil. FOTO

Va fi războiul monden al anului! Elena Băsescu luptă pentru copil. FOTO

Fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, se află din nou într-o situație tensionată pe plan sentimental. Mamă a trei copii, EBA se află acum într-un război juridic cu fostul...

Asemănarea surprinzătoare dintre Orban și Ciolacu. Sondaj exploziv

Asemănarea surprinzătoare dintre Orban și Ciolacu. Sondaj exploziv

Un sondaj SocioPol privind starea climatului politic în România în decembrie arată că președintele Klaus Iohannis are cea mai mare rată de încredere în rândul românilor. Președintele Klaus Iohannis deținea,...

Rareș Bogdan îl contrazice pe Traian Băsescu: Nicușor Dan nu poate candida ca independent la București!

Rareș Bogdan îl contrazice pe Traian Băsescu: Nicușor Dan nu poate candida ca independent la București!

Rareș Bogdan nu este de acord cu Traian Băsescu atunci când vine vorba despre candidatura la București. Mai ales că vorbim despre Nicușor Dan, cel care vrea să candideze ca...

Băsescu, avertisment dur pentru PNL. „Este un risc major care trebuie avut în vedere”

Băsescu, avertisment dur pentru PNL. „Este un risc major care trebuie avut în vedere”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la B1 că riscul major împotriva PNL o reprezintă puterea organizatorică teritorială a PSD pentru alegerile locale. „Este un risc major care...

Băsescu tranșează decizia lui Predoiu. „Se comportă fix ca PSD-iştii”

Băsescu tranșează decizia lui Predoiu. „Se comportă fix ca PSD-iştii”

Traian Băsescu susține că actualul ministru al Justiției nu vrea altceva, prin propunerea de desființare a Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, decât să readucă DNA în prim plan,...

Topurile EVZ ale anului 2019. Pe cine au desemnat cititorii ziarului la cele mai importante secțiuni

Topurile EVZ ale anului 2019. Pe cine au desemnat cititorii ziarului la cele mai importante secțiuni

Ca în fiecare an, Evenimentul zilei a invitat cititorii să stabilească superlativele anului 2019. Peste 20 000 de cititori au votat propunerile făcute de ziarul nostru la șase categorii. În...

Băsescu: "Angajarea răspunderii pe legea bugetului este neconstituțională total"

Băsescu: "Angajarea răspunderii pe legea bugetului este neconstituțională total"

Traian Băsescu a declarat luni seară, că asumarea răspunderii pe legea bugetului este neconstituțională . Critici la adresa premierului Ludovic Orban. Fostul președinte Traian Băsescu a declarat luni seară, la...

Băsescu intervine în Scandalul Ayahuasca-fostul șef DGIPI. „Nu e vreun naiv...”

Băsescu intervine în Scandalul Ayahuasca-fostul șef DGIPI. „Nu e vreun naiv...”

Traian Băsescu susţine că fostul general SPP Gabriel Crețu este „un om de o seriozitate absolută și un profesionist” şi de aceea nu-l vede consumând droguri. Afirmaţia a fost făcută...

Vine Criza? Sfaturile lui Traian Băsescu pentru Ludovic Orban: „Este obligatoriu să facem asta în 2020"

Vine Criza? Sfaturile lui Traian Băsescu pentru Ludovic Orban: „Este obligatoriu să facem asta în 2020"

Traian Băsescu nu crede într-o criză economică globală pentru 2020, însă atrage atenția că România ar putea ajunge într-o situație delicată, dacă nu va respecta anumite principii.  România va ajunge...

PSD revine în forță! Traian Băsescu: „O spun cu îngrijorare"

PSD revine în forță! Traian Băsescu: „O spun cu îngrijorare"

Partidul Social Democrat a înregistrat un dublu eșec în 2019, la alegerile europarlamentare și prezidențiale. În ciuda acestui fapt, Traian Băsescu trage un puternic semnal de alarmă.  Traian Băsescu crede...

Cozmin Gușă: Diagnoza PSD pe care a făcut-o Adrian Năstase este corectă

Cozmin Gușă: Diagnoza PSD pe care a făcut-o Adrian Năstase este corectă

Cozmin Gușă a declarat că se bucură de implicarea fostului premier Adrian Năstase în politică. El a vorbit și despre scandalul cu fiul lui Dincă Cozmin Gușă a comentat incidentul...