Călin Popescu Tăriceanu consideră că organizarea de anticipate ar duce la „haos”, care ar duce la o blocare a administrației. El a declarat la România TV că „problema în România este procedura care trebuie parcursă și care durează patru luni de zile, timp în care în România se instaurează haosul. Țara nu mai este guvernată, guvernul are putere limitată. Cine să se mai ocupe de pensii? Nu mai are cum, chiar dacă ar vrea. Toată administrația centrală și locală se va bloca. Asta este o catastrofă pe care cei care n-au lucrat la nivel înalt în Guvern nu o pot înțelege și evalua”.

El a mai spus că „dintre oamenii politici, l-am văzut doar pe fostul președinte Băsescu spunând acest lucru, că anticipatele sunt o catastrofă, că trebuie să înțelegem consecințele. De asta spune Orban că <Asta e>. De pe valul pe care e acum (PNL), e ușor sa pornești la vale și să nu știi unde te oprești”.

Tăriceanu a făcut referire la declarația lui Ludovic Orban, în care spune că „cea mai bună soluție pentru România ar fi anticipatele. Pe de altă parte, dacă nu se poate ajunge la anticipate, asta este. Principalul nostru obiectiv e să punem în practică programul de guvernare”.

De asemenea, Traian Băsescu a afirmat duminică că, pentru a intra într-o logică firească, oamenii politici ar trebui  „spre exemplu, în momentul de față, să lase orice discuție despre alegeri anticipate și să pregătească, cu toată forța administrației românești, proiecte pe care să le liciteze către sfârșitul anului sau la începutul anului viitor.

Te-ar putea interesa și: