traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Markerul generic Dragnea scoate în evidență boala hoției din codul AND al liderilor PSD

Markerul generic Dragnea scoate în evidență boala hoției din codul AND al liderilor PSD

Condamnarea lui Liviu Dragnea scoate la iveală, din nou, mentalitatea de grup infracțional organizat care persistă la conducerea PSD, de la București până în filialele cele mai amărâte din țară....

Traian BĂSESCU, lovitură de IMAGINE pe plan internaţional. VEZI despre ce e vorba

Traian BĂSESCU, lovitură de IMAGINE pe plan internaţional. VEZI despre ce e vorba

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, se reprofilează. Stiripesurse.ro anunţă că Traian Băsescu este main speaker (invitat principal) la conferinţa Internaţională intitulată "Situaţia politică şi economică în Europa Centrală şi...

“Klaus Iohannis /Victor Ponta nu uita, Și Moldova-i treaba ta!” Cum se zbate Rusia să mute granița Războiul Rece pe Prut și ce fac românii. EDITORIAL de DAN ANDRONIC

“Klaus Iohannis /Victor Ponta nu uita, Și Moldova-i treaba ta!” Cum se zbate Rusia să mute granița Războiul Rece pe Prut și ce fac românii. EDITORIAL de DAN ANDRONIC

14 iunie. Va fi ziua unui test important. În Republica Moldova au loc alegeri locale. În contextul unei ofensive a propagandei Moscovei fără precedent, care încearcă să transforme agresiunile militare...

„Referendumul fraudat” l-a lăsat pe Dragnea fără carieră politică

„Referendumul fraudat” l-a lăsat pe Dragnea fără carieră politică

Condamnat ieri la un an de închisoare cu suspendare, „camaradul” lui Victor Ponta a ajuns simplu membru PSD, din vicepremier, ministru al Dezvoltării și președinte executiv Cariera politică la nivel...

Crin Antonescu, reacție la condamnarea lui Dragnea: „Ceea ce știu este că nu s-a petrecut ceva ilegal”

Crin Antonescu, reacție la condamnarea lui Dragnea: „Ceea ce știu este că nu s-a petrecut ceva ilegal”

Fostul președinte al PNL, care a ocupat funcția de președinte interimar al României în perioada suspendării lui Traian Băsescu din vara lui 2012, a susținut că „din ceea ce a...

Băsescu: „Ponta dragă, citește și tu Tratatul de la Lisabona”

Băsescu: „Ponta dragă, citește și tu Tratatul de la Lisabona”

Fostul președinte Traian Băsescu scrie, pe Facebook, că nu îngrădirea liberei circulaţii a mărfurilor este soluţia pentru salvarea pădurilor, ci lansarea imediată a unui program de utilizare „prudentă şi raţională”...

Codul Silvic, mărul discordiei între Palate

Codul Silvic, mărul discordiei între Palate

După ce ieri seară, premierul Victor Ponta a afirmat că lideri din PNL au avut întâlniri private cu reprezentanți ai companiei Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic și apoi...

Băsescu despre scandalul Romsilva-Schweighofer: „Ponta încearcă să arunce mortul peste gardul Cotrocenilor”

Băsescu despre scandalul Romsilva-Schweighofer: „Ponta încearcă să arunce mortul peste gardul Cotrocenilor”

Fostul președinte Traian Băsescu arată, pe Facebook, că fostul ministru al Agriculturii Ilie Sîrbu, „a patronat semnarea, în 2003, a unui contract pe zece ani cu austriecii de la Schweighofer”,...

De ce tace baronul Frunzăverde?

De ce tace baronul Frunzăverde?

Stăpânul absolult al judeţului Caraş-Severin, baronul PNL Sorin Frunzăverde, tace ca mistreţul în lanurile de cucuruz dintre livezile gugulanilor, după ce DNA l-a săltat pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghini....

CSM vrea sa verifice toti magistratii ca să descopere ofiţerii sub acoperire. Totul a început de la declaraţiile lui Băsescu

CSM vrea sa verifice toti magistratii ca să descopere ofiţerii sub acoperire. Totul a început de la declaraţiile lui Băsescu

Consiliul Superior al Magistraturii sesizează CSAT pentru că toţi magistraţii să fie verificaţi în privinţa posibilei lor colaborări cu serviciile, potrivit Agerpres. Consiliul Superior al Magistraturii a decis, ieri, sesizarea...

UNJR face apel pentru susţinerea iniţiativei de verificare şi retragere a ofiţerilor acoperiţi din justiţie

UNJR face apel pentru susţinerea iniţiativei de verificare şi retragere a ofiţerilor acoperiţi din justiţie

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a cerut marţi, 12 mai, verificarea ofiţerilor acoperiţi din justiţie, facând cereri nominale către C.S.M. şi solicitând să fie verificaţi personal de către C.S.A.T....

Liberalii recunosc că au început să se înregistreze între ei „ca pe vremea USL”

Liberalii recunosc că au început să se înregistreze între ei „ca pe vremea USL”

Unii dintre vechii liberali susțin că foștii democrat-liberali au făcut publice stenogramele. Alții dau vina pe mașinile RTV, iar fostul pedelist Cezar Preda este oripilat de situația în care au...

Băsescu, despre stenogramele din PNL: I-aş fi cerut capul lui Atanasiu, indiscutabil.

Băsescu, despre stenogramele din PNL: I-aş fi cerut capul lui Atanasiu, indiscutabil.

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a declarat că în liberali nu trebuie să ai încredere, amintind de scena bileţelului roz, iar referitor la stenogramele din şedinţele interne ale PNL în care...

ANTI-OPINIE.  Va trebui Traian Băsescu apărat împotriva lui Frankenstein?

ANTI-OPINIE. Va trebui Traian Băsescu apărat împotriva lui Frankenstein?

Știm, ne-a zis-o el însuși, mai ales în ultimii ani: Traian Băsescu nu a fost învins de Sistem, precum a fost învins Emil Constantinescu! Nu doar că nu a fost...

Președinția vrea avion privat. Ponta e de acord

Președinția vrea avion privat. Ponta e de acord

După ce președintele Klaus Iohannis a mers aproape cinci luni în deplasări externe cu avioane TAROM sau ale altor companii și a cheltuit 270.000 de euro, Administrația prezidențială a cerut,...

PSD îi dă şah lui Iohannis cu austriecii binecuvântaţi de Ilie Sârbu | VOCILE DREPTEI

PSD îi dă şah lui Iohannis cu austriecii binecuvântaţi de Ilie Sârbu | VOCILE DREPTEI

Nu m-am grăbit, şi nu mă grăbesc să scriu, despre performanţele lui Klaus Werner Iohannis în funcţia de preşedinte pentru că am încă prea puţine date pentru un verdict solid....

Udrea, despre susținerea lui Băsescu:  Nu m-a surprins. Mă cunoaște de zece ani, știe exact ceea ce n-aș face niciodată | VIDEO

Udrea, despre susținerea lui Băsescu: Nu m-a surprins. Mă cunoaște de zece ani, știe exact ceea ce n-aș face niciodată | VIDEO

Elena Udrea a declarat,telefonic, în primul interviu de la ieșirea din penitenciarul Târgșor,că nu a fost surprinsă de susținerea fostului președinte Traian Băsescu, deoarece o cunoște foarte bine și știe...

Procurorul cartofor de la Buzău, condamnat definitiv

Procurorul cartofor de la Buzău, condamnat definitiv

Fostul procuror de la DIICOT Buzău George Mărgărit, care juca banii ridicaţi la percheziţii la jocuri de noroc, a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani şi jumătate...

Traian Băsescu, mesaj dur pentru Victor Ponta: "Dragă plagiatorule, dacă nu îţi depui mandatul, înseamnă că deliberat sacrifici România pentru interesele tale şi ale clicii tale"

Traian Băsescu, mesaj dur pentru Victor Ponta: "Dragă plagiatorule, dacă nu îţi depui mandatul, înseamnă că deliberat sacrifici România pentru interesele tale şi ale clicii tale"

Traian Băsescu l-a atacat dur pe premierul Victor Ponta, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook. Fostul preşedinte a făcut bilanţul guvernării lui Victor Ponta şi i-a transmis acestuia că...

A treia cu GHINION. RA-APPS nu a vândut vila de la Snagov pe care o voia Băsescu

A treia cu GHINION. RA-APPS nu a vândut vila de la Snagov pe care o voia Băsescu

Nici la a treia încercare de vânzare a vilei din Snagov, propusă drept reşedinţă pentru fostul preşedinte Traian Băsescu, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) nu a primit nicio ofertă,...