Traian Băsescu nu-l iartă pe Geoană: Pot să-l bat a treia oară, fără să candidez
Traian Băsescu nu stă pe gânduri și îi dă replica lui Mircea Geoană, după ce acesta din urmă a declarat că l-ar ocoli pe fostul președinte pentru a-l propune într-...
Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.
Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.
Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.
În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.
Traian Băsescu nu stă pe gânduri și îi dă replica lui Mircea Geoană, după ce acesta din urmă a declarat că l-ar ocoli pe fostul președinte pentru a-l propune într-...
Ion Cristoiu, cunoscut jurnalist, scriitor și publicist, a abordat recent în discuțiile sale efectele președinției lui Traian Băsescu asupra României, punând în lumină întrebări esențiale referitoare la impactul schimbărilor implementate...
Traian Băsescu a fost cunoscut încă dinainte de a deveni președinte pentru șuvița de păr cu care încerca să își ascundă chelia. Această șuviță a devenit un subiect de discuție...
București. Silviu Mânăstire, secretarul general adjunct al PNL, îi cere Elenei Lasconi să clarifice relațiile pe care le-a avut cu Radu Timofte fostul șef al SRI. El sugerează că lidera...
George Simion, liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și candidat la Președinția României, și-a spus părerea despre ceilalți candidați, dar și despre foștii lideri. El consideră că Nicolae Ciucă,...
Dacă ne uităm în istoria ultimelor două decenii, în România alegerile prezidențiale par să fie blestemate pentru cei care pierd. După locul doi în cursa prezidențială unii dintre marii perdanți...
Liderul PNL, Nicolae Ciucă a avut prima reacție după ce Crin Antontescu a criticat partidul, avertizând că PNL riscă să dispară odată cu încheierea mandatului lui Klaus Iohannis. El a...
”Forgive anf forget? I m neither Jesus nor do I have Alzeimer s” (mesaj pe whazup) Zilele trecute, prietenul Radu Cristian, poet cerebral, de excepție, - unul dintre părinții celebrului...
București. Traian Băsescu consideră că spitalele din România sunt într-o stare deplorabilă, iar începutul acestui declin a fost reprezentat de protestele din 2012, când el a propus o reformă în...
București. Traian Băsescu pare să fie într-un proces de regăsire a imaginii și carierei sale politice, manifestând o prezență tot mai proeminentă în spațiul public, după o perioadă în care...
Traian Băsescu, despre Cazul „Sf. Pantelimon”: Să nu se pună presiune pe instanțe! Așa cum se punea pe timpul doamnei Kovesi tot cu sprijinul presei. Îi dădea câteva mărgele dna....
Traian Băsescu a făcut o analiză a momentului cu privire la situația candidaților la prezidențiale. Fostul președinte a declarat că atât Marcel Ciolacu, cât şi Nicolae Ciucă sunt cotaţi în...
Scandalul de la Spitalul Pantelimon continuă să stârnească numeroase controverse. Cele două doctorițe vizate sunt în continuare reținute, iar ancheta continuă în cazul morților suspecte din unitatea medicală respectivă. Traian...
Traian Băsescu a declara că regretă că nu și-a invitat niciodată socrul, Gheorghe Andrușca, veteran de război, la Palatul Cotroceni de Ziua Națională. El a menționat că a respins propunerile...
București. Traian Băsescu încearcă să-și recapete beneficiile pe care le-a pierdut după ce a fost declarat colaborator al Securității. El a deschis un proces, după ce a fost evacuat din...
Milioane de pensionari așteaptă majorarea veniturilor. În urma recalculării, pensiile ar urma să crească de la începutul lunii septembrie. Traian Băsescu se numără printre românii care vor primi deciziile cu...
Traian Băsescu este o figură reprezentativă pentru România. A fost președintele țării timp de 10 ani, primar al Capitalei, dar și Ministrul Transporturilor în anii 1990. S-ar putea spune că...
România. Traian Băsescu a declarat că Mircea Geoană va lua voturi de la Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale și că românilor le place că acesta e secretar...
Traian Băsescu l-a pus la punct pe analistul politic Bogdan Chirieac deoarece i-a reproșat că spre finalul mandatului de președinte, nu a lăsat „un stat funcțional”. Traian Băsescu, despre Bogdan...
România. Traian Băsescu a vorbit despre o eventuală invazie asupra României. Potrivit fostului președinte, țara noastră nu are sistemul de apărare necesar pentru a face față unui astfel de scenariu....