Timiş

Timiș este un județ așezat în partea de vest a României, în centrul provinciei istorice Banat. Reședința lui este municipiul Timișoara, capitala regiunii de Vest și cel mai mare și important oraș al macroregiunii de dezvoltare Sud-Vest a României. Geografic, este cel mai vestic județ al țării. Se învecinează cu județele Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, precum și cu districtele Banatul de Sud, Banatul Central și Banatul de Nord din Serbia și cu județul Csongrád-Csanád din Ungaria, cu care formează frontiere de stat. Teritorial, este cel mai mare județ al României, cu 8.696,7 km² (3,65% din suprafața întregii țări). A fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a regiunii Banat (cu părți din raioanele Arad, Bozovici, Caransebeș, Ciacova, Făget, Gătaia, Jimbolia, Lipova, Sânnicolau Mare și Timișoara). Cea mai mare parte a teritoriului județului de azi a făcut parte din județul Timiș-Torontal, ținutul Timiș, regiunea Timișoara, precum și din comitatul Timiș, la care se adaugă actuala zonă metropolitană Timișoara. În plan european, județul face parte din euroregiunea DKMT.

Profesori de RELIGIE prinși COPIIND la examenul de definitivat

Profesori de RELIGIE prinși COPIIND la examenul de definitivat

Doi profesori de Religie au fost prinși, astăzi, în timp ce copiau la examenul de definitivat. Ca să ajungă profesori titular aceștia au venit la examen ”înarmați” cu cele mai...

Polițist de la Rutieră prins la BRACONAJ

Polițist de la Rutieră prins la BRACONAJ

Un polițist de la Rutieră este suspectat de braconaj după ce noaptea de sâmbătă spre duminică a fost prins în pădure, la Comeat, în Timiș, cu arma de vânătoare asupra...

Cod galben de INUNDAŢII în 16 judeţe. Care sunt zonele afectate

Cod galben de INUNDAŢII în 16 judeţe. Care sunt zonele afectate

Râuri din 16 judeţe din vestul şi sudul ţării vor fi sub cod galben de inundaţii de joi seară până vineri după-amiază, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de...

PERCHEZIȚII în cazul PĂDURII de 73 de ha care nu există

PERCHEZIȚII în cazul PĂDURII de 73 de ha care nu există

Șase percheziţii în județele Timiș, Gorj și Mehedinți la sediile unor societăţi comerciale ai căror administratori sunt bănuiţi de săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, într-un caz vizând accesarea...

BAC 2014. Niciun liceu cu promovabilitate 100% în Timiș. Trei licee în care nu a luat nimeni bac-ul

BAC 2014. Niciun liceu cu promovabilitate 100% în Timiș. Trei licee în care nu a luat nimeni bac-ul

Niciun liceu din județul Timiș nu a avut promovabilitate integrală la această ediție a Bacalaureatului. Trei din cele 58 de instituții de învățământ în care s-a susținut examenul maturității nu...

Percheziţii în Timiş la persoane bănuite de comiterea mai multor furturi de pesticide

Percheziţii în Timiş la persoane bănuite de comiterea mai multor furturi de pesticide

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale - IPJ Timiş au efectuat vineri două percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea mai multor furturi de pesticide dintr-o societate comercială şi au ridicat...

Pace între PSD și PNL. Au convenit să nu se mai atace la nivel local

Pace între PSD și PNL. Au convenit să nu se mai atace la nivel local

Liderii judeţeni ai PSD, Titu Bojin, şi respectiv PNL, Nicolae Robu, au convenit să nu se mai atace pe teme ce ţin de administraţia locală, deoarece urmează perioada dificilă a...

Moartea biciclistei. Cum și-a pierdut viața, într-un mod SINISTRU o femeie

Moartea biciclistei. Cum și-a pierdut viața, într-un mod SINISTRU o femeie

O femeie din Timiș, în vârstă de 58 de ani, a murit în această după-amiază sub roțile unui camion. Tragedia s-a petrecut pe strada Trandafirilor din comuna Giroc. Femeiela se...

Războiul dintre patriarhul Daniel şi fratele său s-a terminat? Cei doi şi-au spus vorbe grele de-a lungul timpului: "E bolnav de invidie şi nu poate fi vindecat"

Războiul dintre patriarhul Daniel şi fratele său s-a terminat? Cei doi şi-au spus vorbe grele de-a lungul timpului: "E bolnav de invidie şi nu poate fi vindecat"

Ani la rând, patriarhul Daniel şi fratele său, Gheorghe Ciobotea, s-au certat la cuţite. Motivul? Invidia, după cum a spus capul bisericii. Povestea dintre cei doi este încâlcită şi nu...

UN NOU CUTREMUR ÎN TIMIŞ

UN NOU CUTREMUR ÎN TIMIŞ

Un nou cutremur a avut loc în Timiş ÎN URMĂ CU PUŢIN TIMP. Seismul s-a produs la o adâncime de cinci kilometri potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) şi...

Nou CUTREMUR în Timiș

Nou CUTREMUR în Timiș

Un cutremur a avut loc, noaptea trecută, în Timiş, la ora 00.42:13. Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) cutremurul s-a produs la o adâncime de un kilometru şi a...

Cadavru pe Timiș

Cadavru pe Timiș

Un telefon la 112 i-a pus în alertă pe reprezentanții ISU Banat, după ce, sâmbătă seara, cadavrul unui bărbat a început să plutească pe Timiș. Cadavrul a fost zăzut de...

Percheziţii într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de 2 milioane euro: Printre suspecți, și un primar PSD

Percheziţii într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de 2 milioane euro: Printre suspecți, și un primar PSD

Poliţiştii desfăşoară, marţi dimineaţă, 25 de percheziţii în judeţele Mehedinţi, Timiş şi Gorj într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste două milioane de euro. Potrivit anchetatorilor, mai...

Cum au fost ”MIROȘIȚI” contrabandiștii de țigări

Cum au fost ”MIROȘIȚI” contrabandiștii de țigări

O captură importantă de țigări de contrabandă a fost mirosită, la propriu, de un câine-lup. Obena le-a arătat că polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia...

„Atentatorul” din Severin A FOST PRINS. Tânărul care a pus o BOMBĂ în subsolul unui bloc a fost capturat cu ajutorul SRI

„Atentatorul” din Severin A FOST PRINS. Tânărul care a pus o BOMBĂ în subsolul unui bloc a fost capturat cu ajutorul SRI

Poliția Română, cu sprijinul de specialitate al S.R.I., a dat de urma celui care a amplast o bombă artizanală în subsolul unui bloc din Drobeta Turnu Severin. Acesta este un...

ALEGERI COLEGIUL 3. Un PSD-ist merge deputat în locul lui Grapini

ALEGERI COLEGIUL 3. Un PSD-ist merge deputat în locul lui Grapini

Biroul Electoral Județean a terminat de numărat voturile de pe Colegiul 3 Timișoara, luni dimineața. Prezența la vot a fost de numai 18.58%. Puțin peste 13.000 de timișoreni din Colegiul...

EUROPARLAMENTARE. Posibilă FRAUDĂ cu voturi în ”deplasare”

EUROPARLAMENTARE. Posibilă FRAUDĂ cu voturi în ”deplasare”

Acuze de fraudă electorală în Timiș, unde în trei secții din două mici orașe și o comună, s-a înregistrat un umăr record de voturi pe listele suplimentare. În comună, bunăoară,...

ALEGERI COLEGIUL 3. SMS electoral reclamat la POLIȚIE.  Ce spune textul incriminat

ALEGERI COLEGIUL 3. SMS electoral reclamat la POLIȚIE. Ce spune textul incriminat

PNL Timiș l-a denunțat la Inspectoratul de Poliție Județean Timiș pe medicul Florin Bîrsășteanu, pe motiv că ar fi încercat să își atragă voturile alegătorilor prin SMS. Duminică,  în jurul...

EUROPARLAMENTARE. PNL a reclamat afișaj electoral ilegal

EUROPARLAMENTARE. PNL a reclamat afișaj electoral ilegal

La prima oră a dimineții PNL a depus la BEJ Timiș două sesizări cu privire la nerespectarea legislației electorale. Mai exact, liberalii la două locuri unde există însemne electorale de...