Laver Cup: Echipa Europei, învingătoare la Berlin. Emoții mari pe Uber Arena
Echipa Europei a câștigat al cincilea titlu Laver Cup. Carlos Alcaraz s-a impus în fața Taylor Fritz cu 6-2, 7-5. Spaniolul a luat parte pentru prima dată la turneu și...
Tenisul este un sport care se joacă cu rachetă și minge, fie individual, contra unui singur adversar (meci de simplu), fie între două echipe a câte doi jucători fiecare (meci de dublu).
Fiecare jucător folosește o rachetă de tenis formată dintr-un cadru și un racordaj pentru a lovi o minge de cauciuc acoperită cu pâslă și goală pe dinăuntru, astfel încât s-o arunce, peste o plasă situată la mijlocul terenului și numită fileu, astfel încât să ajungă în terenul adversarului.
Obiectivul este de a manevra mingea în așa fel încât adversarul să nu poată trimite un retur valid.
Dacă un jucător nu poate întoarce mingea cu succes, adversarul câștigă un punct.
Punctele la tenis se numără astfel: 13, 30, 45, game. Un set se joacă până când un jucător are 6 game-uri. Dacă se ajunge la scorul de 5-5, se joacă tie break, până când se ajunge la o diferență de două game-uri. La meciurile de feminin este câștigător cine câștigă două seturi din trei, în timp ce la masculin se dispută trei din cinci.
Forma originală de tenis s-au dezvoltat în Franța, în timpul Evului Mediu târziu. Forma modernă de tenis a apărut în Birmingham, Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea, jucată pe gazon.
Tenisul este jucat de milioane de jucători ca agrement și este un sport popular pentru spectatori în întreaga lume.
Cele patru turnee de Grand Slam sunt deosebit de populare și considerate cel mai înalt nivel de competiție pentru acest sport. E vorba de Australian Open, jucate pe terenuri dure, France Open, jucat pe terenuri de zgură rosie, Wimbledon, jucat pe terenuri de iarbă și US Open, jucat pe terenuri dure.
Tenisul a fost unul dintre sporturile olimpice originale.
Echipa Europei a câștigat al cincilea titlu Laver Cup. Carlos Alcaraz s-a impus în fața Taylor Fritz cu 6-2, 7-5. Spaniolul a luat parte pentru prima dată la turneu și...
Rennae Stubbs, o antrenoare de tenis australiană, l-a atacat dur pe Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, susținând că el a fost responsabil pentru destabilizarea carierei sportivei noastre și...
Federer i-a transmis un mesaj lui Rafael Nadal cu privire la retragerea din tenis. Este surprinzător faptul că elvețianul i-a recomandat să se gândească serios la „pensionare”. Federer, mesaj neașteptat...
Novak Djokovic nu poate spune deocamdată dacă va concura la Turneul Campionilor de la Torino, deoarece devine tot mai selectiv în ceea ce privește competițiile. Sârbul nu este în cea...
Renumitul tenisman german Boris Becker și-a oficializat sâmbătă a treia căsătorie cu partenera sa Lilian de Carvalho Monteiro. Ceremonia a avut loc în pitoreasca localitate italiană Portofino, renumită pentru peisajele...
Gabriela Ruse a fost învinsă în primul tur de la Seul. Românca a fost eliminată în prima rundă a turneului Korea Open, de categorie WTA 500, desfășurat luni. Gabriela Ruse,...
Miriam Bulgaru a învins-o pe Kathinka von Deichmann (30 de ani, 199 WTA) în finala Țiriac Foundation Trophy, 6-3, 1-6, 6-4.Cele două jucătoare de tenis au câte 4 victorii în...
Echipa României de Cupă Davis s-a impus în fața Chinei, cu scorul 3-2, în Grupa Mondială II. Punctul decisiv a fost obținut de jucătorul de tenis Cezar Creţu. Sportivul român s-a...
Simona Halep, una dintre cele mai titrate tenismene din România, este pregătită să revină pe teren după o absență de cinci luni, relatează surse din cadrul organizatorilor turneului din Hong...
Ion Ţiriac se află într-un scandal uriaș cu președintele Federației Internaționale de Tenis (ITF), David Haggerty. Fostul mare jucîtor de tenis l-a făcut „handicapat” și i-a cerut demisia din funcția...
Simona Halep a vorbit despre cazul de dopaj al lui Jannik Sinner. Potrivit fostului lider WTA, modul de judecată nu a fost corect față de restul sportivilor. De asemenea, jucătoarea...
Aryna Sabalenka, numărul 2 mondial în clasamentul WTA, și-a confirmat statutul de mare campioană în finala US Open 2024. Jucătoarea bielorusă, în vârstă de 26 de ani, a reușit să...
Simona Halep nu scapă de probleme. Recent, în tenisul mondial a izbucnit un alt scandal de dopaj, cel al lui Jannik Sinner, care a fost exonerat. Jucătorul a fost testat...
Agenția Internațională de Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat că cinci sportivi au fost sancționați pentru nerespectarea regulilor Programului Anticorupție în Tenis (TACP). Sancțiunile sunt asociate cu un caz penal...
Italia. Sara Errani și Andrea Vavassori din Italia au cucerit titlul la dublu mixt la US Open joi, învingând perechea americană Taylor Townsend și Donald Young cu scorul de 7-6(0),...
Statele Unite. Luca Preda, juniorul minune al tenisului românesc, joacă în turul al doilea al US Open, în competiția dedicată juniorilor. El este favorit cu numărul cinci în cadrul turneului...
București. După o perioadă fără sprijin pe banca tehnică, Simona Halep a anunțat că și-a găsit, în sfârșit, un nou antrenor. Este vorba despre o persoană care a mai făcut...
Ion Țiriac este într-o formă de invidiat la cei 85 de ani pe care-i are. O rudă a fostului jucător de tenis a divulgat secretul cu privire la mâncărurile pe...
Gabriela Ruse (26 de ani, locul 122 WTA) a eliminat-o pe Barbora Krejcikova (28 de ani, locul 8 WTA), câștigătoarea de la Wimbledon, dublă campioană de Grand Slam la simplu,...
Republica Moldova. Radu Albot, 34 de ani, cel mai bun jucător de tenis din Republica Moldova, a aut ghinion la US Open, dar va juca un meci istoric. Sportivul, clasat...