SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Secretul unei vieți lungi și fericite. Cea mai bătrână femeie din lume dezvăluie cheia longevităţii

Secretul unei vieți lungi și fericite. Cea mai bătrână femeie din lume dezvăluie cheia longevităţii

Decana de vârstă a omenirii, Gertrude Weaver din Arkansas, SUA, în vârstă de 116 de ani, consideră drept cheie a longevităţii tratarea celorlalţi semeni cu amabilitate. "I-am tratat pe toţi...

CUTREMUR în America: Biserica Prezbiteriană ADOPTĂ căsătoriile homosexuale. 34.000 de biserici „negre” se RUP

CUTREMUR în America: Biserica Prezbiteriană ADOPTĂ căsătoriile homosexuale. 34.000 de biserici „negre” se RUP

34.000 de biserici au părăsit Biserica Presbiteriană, ca reacție la adoptarea de către aceasta a noii definiții a căsătoriei, care recunoaște cuplurile homosexuale. Reprezentând 15 denominații diferite și unite în...

EDITORIALUL EVZ. Un război fără câştigători: Iohannis - Băsescu

EDITORIALUL EVZ. Un război fără câştigători: Iohannis - Băsescu

Este dreptul oricărui politician să încerce să impună un model în politică.  Este dreptul președintelui României să-i conducă pe români așa cum crede de cuviință. Este, cu atât mai mult,...

Dosarul nuclear iranian rămâne în suspans

Dosarul nuclear iranian rămâne în suspans

Acordul pe programul nuclear, negociat între Iran și statele Grupului 5+1 (SUA, Marea Britanie, Rusia, China, Germania, Franța) nu s-a încheiat, așa cum era programat, în 31 martie, pentru că...

Parlamentul a abrogat o hotărâre care limita la 3.000 numărul forţelor SUA de pe teritoriul României

Parlamentul a abrogat o hotărâre care limita la 3.000 numărul forţelor SUA de pe teritoriul României

Parlamentul a abrogat Hotărârea forului legislativ 29 din 2 mai 2007 care limita la 3.000 numărul maxim al forţelor SUA care se pot afla la un moment dat pe teritoriul...

Farse de 1 aprilie. Obiceiul păcălelilor a apărut în Franța

Farse de 1 aprilie. Obiceiul păcălelilor a apărut în Franța

Ziua de 1 aprilie este dedicată păcălelilor făcute apropiaților, iar glumeții fac uneori și farse elaborate. Obiceiul datează din 1564 și își are originea în Franța. Regele Carol al IX...

Cine a fost cel mai DEȘTEPT președinte american. Plus locul ocupat de Bill Clinton

Cine a fost cel mai DEȘTEPT președinte american. Plus locul ocupat de Bill Clinton

Un inginer american, pasionat de studierea IQ-ului, a realizat, pe baza unui studiu din 2006, un top 15 al celor mai inteligenți președinți americani, relatează Business Insider. Deoarece nu toți...

AMERICANII au ajuns în Riga. Cum arată BLINDATELE care vor apăra Letonia de agresiunea RUSIEI | FOTO

AMERICANII au ajuns în Riga. Cum arată BLINDATELE care vor apăra Letonia de agresiunea RUSIEI | FOTO

Letonia a făcut parte din Uniunea Sovietică timp de zeci de ani, iar procentul populaţiei ruseşti din mica ţară baltică este de aproape 27%.   10 lucruri pe care NU...

FOTBAL EUROPEAN. Olanda - Spania, 2-0. Ibericii nu s-au RĂZBUNAT după EȘECUL memorabil de la Campionatul Mondial

FOTBAL EUROPEAN. Olanda - Spania, 2-0. Ibericii nu s-au RĂZBUNAT după EȘECUL memorabil de la Campionatul Mondial

Naționala Olandei a învins, marți seară, pe teren propriu, reprezentativa Spaniei, scor 2-0, într-un meci amical disputat la Amsterdam. Olanda a învins Spania, scor 2-0, într-un joc de verificare ce...

100 de zile cu un altfel de președinte

100 de zile cu un altfel de președinte

Klaus Iohannis a marcat perioada în care a încercat să se distanțeze cât de mult posibil de predecesorul său, Traian Băsescu. Noul președinte a rupt tradiția con - fe rințelor...

GAFĂ monumentală? Joe Biden le-a spus evreilor americani că Israelul, nu Statele Unite, este GARANTUL suprem al SECURITĂȚII lor!

GAFĂ monumentală? Joe Biden le-a spus evreilor americani că Israelul, nu Statele Unite, este GARANTUL suprem al SECURITĂȚII lor!

Surprinzătoarea remarcă, făcută toamna trecută, în timpul sărbătorii de Roș Hașana (Anul Nou evreiesc), la care au participat numeroase personalități din guvern și din Congres, a fost relatată de ziaristul...

SOROS este gata să investească în UCRAINA un miliard de dolari, dacă primește o asigurare a riscului politic

SOROS este gata să investească în UCRAINA un miliard de dolari, dacă primește o asigurare a riscului politic

George Soros este gata să investească un miliard de dolari în Ucraina, dacă statele occidentale vor ajuta investițiile private de aici și vede șanse 1 din 3 ca Grecia să...

Un Boeing OC-135B american va aduna INFORMAȚII deasupra Teatrului de RĂZBOI Ruso-Ucrainean!

Un Boeing OC-135B american va aduna INFORMAȚII deasupra Teatrului de RĂZBOI Ruso-Ucrainean!

Inspectori din Statele Unite și Ucraina vor efectua săptămâna aceasta o misiune de recunoaștere deasupra Rusiei și Belarus, în cadrul Tratatului „Cer deschis”, a anunțat Serghei Râșkov șeful Centrului rus...

„Anul recuperării memoriei Generalului Nicolae Rădescu”

„Anul recuperării memoriei Generalului Nicolae Rădescu”

Generalul Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România, a fost comemorat, ieri, la Cimitirul Bellu din Capitală. Ceremonia a fost organizată...

Investițiile americane, noul scut împotriva Rusiei

Investițiile americane, noul scut împotriva Rusiei

Oficialii români și americani pun accentul pe dezvoltarea relației economice în cadrul Parteneriatului Strategic cu SUA. În spatele acestei intenții, se află tot dorința de a proteja România de amenințarea...

„America va face orice pentru a-și proteja aliatul român”

„America va face orice pentru a-și proteja aliatul român”

SUA vor face tot ce trebuie pentru a proteja România în fața unei potențiale amenințări, a subliniat Frank Rose , asistent al secretarului de Stat pentru controlul armamentului, la o...

Yemenul, câmp de luptă între interesele saudite și cele iraniene

Yemenul, câmp de luptă între interesele saudite și cele iraniene

Loviturile aeriene ale Arabiei Saudite împotriva rebelilor Houthi din Yemen, susținuți de Iran, sunt de fapt, o escaladare a războiului regional dintre saudiți și iranieni, relevă o analiză publicată de...

O romanca s-a indragostit pe Facebook de un soldat american. Ce a facut femeia dupa ce barbatul a cerut-o in casatorie

O romanca s-a indragostit pe Facebook de un soldat american. Ce a facut femeia dupa ce barbatul a cerut-o in casatorie

O femeie de 40 de ani, din Caras-Severin, traieste o poveste de iubire, cu multe semne de intrebare, alaturi de un soldat american. Cititi mai multe pe Stirile Pro Tv.

Are Iranul instalații NUCLEARE ascunse în Coreea de Nord?

Are Iranul instalații NUCLEARE ascunse în Coreea de Nord?

Acordul nuclear al Washingtonului cu Teheranul depinde de inspecțiile agresive care ar trebui să aibă loc în Iran. Însă acesta ar putea dezvoltra un program secret în țara lui Kim...

NEWS ALERT. Focuri de armă la Agenția americană de Securitate, soldate cu un cel puțin un MORT

NEWS ALERT. Focuri de armă la Agenția americană de Securitate, soldate cu un cel puțin un MORT

Un bărbat a fost împuşcat mortal, după ce a încercat să intre cu maşina în poarta principală a sediului Agenţiei pentru Securitatea Naţională din Statele Unite. Vom reveni cu amănunte.