SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Căutat de FBI și de DNA, „Regele Motorinei” încerca ștergerea dosarelor cu puterea minții

Căutat de FBI și de DNA, „Regele Motorinei” încerca ștergerea dosarelor cu puterea minții

Radu Nemeș era un adept al Școlii de Iluminare a lui Ramtha- care susține principiul că „Dumnezeu trăiește în fiecare dintre noi”. În rugăciunile sale, scrise în jurnal, afaceristul „dematerializa”...

Comedy Short Film Festival @ Plaza România

Comedy Short Film Festival @ Plaza România

La noul festival de comedie afl at sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 78 de scurtmetraje: 26, în competiția oficială,...

ISIS vrea să refacă scenariul ”11 Septembrie”. Trei jihadiști care intenţionau să deturneze un avion, arestaţi în SUA

ISIS vrea să refacă scenariul ”11 Septembrie”. Trei jihadiști care intenţionau să deturneze un avion, arestaţi în SUA

Autorităţile americane au arestat trei islamişti din Statul islamic care intenţionau să deturneze un avion de pasageri cu scopul de a ajunge în Siria. Ei doreau să se alăture luptătorilor...

Consiliera lui OBAMA: Discursul lui NETANYAHU în Congresul SUA are un efect negativ asupra relațiilor bilaterale

Consiliera lui OBAMA: Discursul lui NETANYAHU în Congresul SUA are un efect negativ asupra relațiilor bilaterale

Discursul pe care premierul israelian Benjamin Netanyahu îl va susține în Congresul american, organizat fără acordul Casei Albe, are deja un efect „distrugător” asupra relaţiilor SUA-Israel, a declarat consiliera preşedintelui...

Mănuşile a doi boxeri legendari au fost cumpărate contra unei sume enorme

Mănuşile a doi boxeri legendari au fost cumpărate contra unei sume enorme

Mânuşile de box purtate de celebrii pugilişti Muhammad Ali şi Sonny Liston în timpul meciului de revanşă, disputat în 1965, au fost vândute, în cadrul unei licitaţii, cu aproape un...

„UCRAINA ÎNGHEȚATĂ” - Planul secret cu care Putin vrea să PARALIZEZE Occidentul

„UCRAINA ÎNGHEȚATĂ” - Planul secret cu care Putin vrea să PARALIZEZE Occidentul

În ciuda acordului de încetare a focului, din 15 februarie, luptele dintre forțele ucrainene și rebelii pro-ruși au continuat, ultimii înregistrând victorii importante. Retragerea trupelor ucrainene prost echipate din orașul...

Barack Obama a utilizat primul drept de veto de când republicanii au preluat controlul Congresului

Barack Obama a utilizat primul drept de veto de când republicanii au preluat controlul Congresului

Preşedintele american Barack Obama a respins aseară prin veto o lege, votată de Congresul cu majoritate republicană, care autoriza construcţia oleoductului Keystone XL între Canada şi Statele Unite, informează AFP....

Închisoare pe viață pentru ucigașul lui „American sniper”

Închisoare pe viață pentru ucigașul lui „American sniper”

Un fost puşcaş marin a fost condamnat marţi seară la închisoare pe viaţă pentru asasinarea lui Chris Kyle, lunetistul care a inspirat personajul principal al filmului “American Sniper”, juraţii texani...

Scenariu înfiorător  Coreea de Nord îşi dezvoltă potenţialul nuclear

Scenariu înfiorător Coreea de Nord îşi dezvoltă potenţialul nuclear

Kim Jong-un plnuieşte să aibe 100 de focoase nucleare în viitori cinci ani. Statele Unite sunt “profund îngrijorate” de progresele pe care le face Coreea de Nord în domeniul înarmării...

Conceperea copilului cu trei părinți a fost autorizată în Marea Britanie

Conceperea copilului cu trei părinți a fost autorizată în Marea Britanie

Până în prezent nici un bebeluș nu s-a născut în acest fel Anglia a devenit, din ziua de marți 24 februarie prima țară din lume care a autorizat conceperea copiilor...

De ce Nicușor Constantinescu, Duicu și alții ca ei ar trebui demiși

De ce Nicușor Constantinescu, Duicu și alții ca ei ar trebui demiși

Nu pot să înțeleg cum este posibil să te afli în arest și, în același timp, să conduci o primărie sau un consiliu județean, structuri locale cu bugete de milioane...

Armamentul american „liniștește” Ucraina

Armamentul american „liniștește” Ucraina

În timp ce la Washington se vorbește tot mai mult despre înarmarea Ucrainei, rebelii pro-ruși anunță că au început să-și retragă armamentul greu de pe linia frontului. Separatiștii pro-ruși au...

România își cumpără blindate pentru Ebola

România își cumpără blindate pentru Ebola

Pe motiv că este alertă de virus hemoragic în Africa, iar în Europa sunt cazuri confi rmate, autoritățile de la București iau măsuri de protecție. Inspectoratul General pentru Situatii de...

Traian Băsescu: Cine e ambasada SUA pentru un șef de stat? Dacă vreau să mă consult pe o problemă, sun la Biden sau la Obama

Traian Băsescu: Cine e ambasada SUA pentru un șef de stat? Dacă vreau să mă consult pe o problemă, sun la Biden sau la Obama

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat marți în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt” de pe B1 TV, referitor la faptul că președintele Iohannis a anunțat sec ambasada americană de propunerea lui...

ANALIZĂ STRATFOR: România, rol semnificativ într-o coaliţie anti-Rusia, în următorul deceniu

ANALIZĂ STRATFOR: România, rol semnificativ într-o coaliţie anti-Rusia, în următorul deceniu

O analiză Stratfor realizată pentru următorul deceniu indică faptul că România va avea un rol important într-o coaliţie anti-Rusia, condusă de Polonia şi care în următorul deceniu va deveni din...

Locuinţele a 90% dintre români, nişte DĂRĂPĂNĂTURI. Cum arătau locuinţele americanilor în urmă cu 60 de ani

Locuinţele a 90% dintre români, nişte DĂRĂPĂNĂTURI. Cum arătau locuinţele americanilor în urmă cu 60 de ani

Un designer de mobilă a cumpărat o locuinţă în care nimeni nu a intrat timp de aproape 50 de ani, din 1956.   PROSTITUATELE ultimilor SAMURAI. Cum arătau JAPONEZELE exotice,...

Coliziune între un TREN şi un CAMION. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite

Coliziune între un TREN şi un CAMION. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite

Un tren a intrat în coliziune cu un camion la o trecere de cale ferată situată în apropierea oraşuluo Los Angeles (California). În urma impactului, cel puţin 30 de persoane...

Premieră ABSOLUTĂ: Statele Unite numesc un AMBASADOR pentru drepturile Homosexualilor în LUME

Premieră ABSOLUTĂ: Statele Unite numesc un AMBASADOR pentru drepturile Homosexualilor în LUME

Departamentul de Stat a numit luni primul său trimis special pentru a pleda pentru drepturile persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transsexuale (LGBT) în întreaga lume. Randy Berry, un diplomat care...

Rusia avertizează: dacă SUA livrează arme Ucrainei, situația va sări în aer. Nu vom ignora astfel de acțiuni

Rusia avertizează: dacă SUA livrează arme Ucrainei, situația va sări în aer. Nu vom ignora astfel de acțiuni

În cazul în care SUA vor livra Ucrainei arme, Rusia “nu va ignora astfel de acţiuni”, a avertizat aseară ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov, într-o declaraţie citată de...

Un tribunal american a condamnat Autoritatea Palestiniană la plata unor despăgubiri de 218 milioane de dolari pentru cea de-a doua Intifadă

Un tribunal american a condamnat Autoritatea Palestiniană la plata unor despăgubiri de 218 milioane de dolari pentru cea de-a doua Intifadă

Un tribunal american a condamnat aseară Autoritatea Palestiniană și Organizația pentru Eliberarea Palestinei la plata a 218 milioane de dolari pentru sprijin logistic acordat teroriștilor de-a lungul celei de-a doua...